Secrete pentru un living ordonat

30-08-2014 / Blog amenajari living

Un living, o cameră unde îţi inviţi oaspeţii, unde stă toată familia pentru a se relaxa, pentru a dejuna împreună, pentru a juca diferite jocuri, tinde să devină un spaţiu dezordonat. Cum păstrezi un spaţiu comun în ordine? Noi îţi vom oferi câteva sugestii pentru păstrarea ordinii şi curăţeniei în living.

 

Limitatoare de viteză

 

Mai ales în cazul în care livingul este unul de tip open space, este bine ca de afară să nu intri direct în living, căci vei avea tendinţa de a-ţi arunca hainele în cameră, de a-ţi lăsa încălţămintea împrăştiată.

 

Pune oprelişti: creează un înlocuitor pentru limitatoarele de viteză: un dulap bine compartimentat în care să îşi pună fiecare încălţămintea, un cuier pe unul dintre pereţii de la intrare în care să vă agăţaţi jachetele, un coş din împletituri lângă dulapul pentru încălţăminte în care să îşi arunce toată lumea şosetele purtate ca să nu trebuiască să le pescuieşti din colţurile camerei sau de sub canapea.

 

Mobilier pe două nivele

 

Lucrurile se văd diferit de la nivele diferite, de aceea este recomandat ca mobilierul dintr-o cameră să nu fie în întregime la acelaşi nivel. Alege locuri în care să vă aşezaţi aşa: un nivel construit din pernuţe şi taburete joase şi un nivel construit din canapele şi fotolii asortate.

 

Mobilier cu spaţii de depozitare camuflate

 

Am mai discutat despre piesele de mobilier cu utilitate multiplă, iar mobilierul cu spaţii de depozitare camuflate face parte din aceeaşi categorie. Măsuţele de cafea, banchetele, taburetele, canapelele cu spaţii de depozitare încorporate se dovedesc a fi foarte utile, mai ales în spaţiile cu mulţi locuitori sau cele unde sunt şi copii sau animale de companie.

 

Un loc special pentru reviste şi ziare

 

Un coşuleţ, fie el chiar şi din cele vintage din sârmă împletită, ar fi bine-venit în apropierea canapelei: strânge aici revistele şi ziarele, este mai bine decât să le ţii aruncate la întâmplare prin casă. În plus, când se umple coşul, ştii că trebuie să le aşezi în ordine şi să le arunci pe cele vechi.

 

Un loc pentru curăţenie instant

 

Mai ales atunci când locuiesc şi copii în aceeaşi casă, este dificil să ţii totul ordonat şi copiii fericiţi, nu-i aşa? De aceea, este bine să ai un cărucior în care să poţi strânge rapid toate jucăriile şi obiectele specifice copiilor, dar şi câteva coşuri în care să bagi repede toate obiectele care sunt dezordonate în cazul unei vizite neaşteptate şi de unde să le iei şi să le pui la locul lor când ai timp să faci curăţenie ca la carte.

 

Cel puţin un sertar pentru mărunţişuri

 

Întotdeauna este nevoie de un astfel de sertar! Un sertar în care să ţii încărcătoarele pentru telefoane, pentru aparatul foto, pentru brichete şi aşa mai departe, un sertar pentru medicamente, un sertar pentru acte, chitanţe şi alte hârtii importante – doar pentru că sunt lucruri mărunte nu înseamnă că trebuie să aibă un loc al lor sau că nu sunt importante.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.