ING Bank, profit net de peste 60 milioane de euro

11-08-2016 / Blog credite imobiliare

ING Bank, profit net de peste 60 milioane de euroING Bank România a obținut în primele șase luni ale anului 2016 un profit net în valoare de 278 milioane lei, aproximativ 61.7 milioane de euro, o creștere cu 79% față de aceeași perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat transmis de bancă.

Creșterea profitului ING, spun specialiștii, a fost ajutată de vânzarea acțiunilor Visa, dar și de număul în urcare al creditelor. Dacă se dă la o parte câștigul din tranzacția acțiunilor Visa, profitul net al ING a fost de 177 milioane de lei în primul semestru, cu 14% mai mult decât în perioada similară din 2015.

Creditele acordate de instituția bancară au crescut cu 29% față de iunie 2015, la aproximativ 16,3 miliarde de lei, pe fondul cererilor de împrumuturi ipotecare și de nevoi personale. Cea mai mare ascensiune au avut-o creditele în lei, la o valoare totală de 10,5 miliarde de lei, cu 55% mai mult. Cât privește cota de piață, ING deține 7.1%, comparativ cu 5,4% față de sfărșitul primului semestru din 2015.

„Pe parcursul primelor 6 luni din 2016 am câştigat aproximativ 71.000 clienţi activi noi şi creditarea a crescut cu aproape 30%. Ne concentrăm să facem serviciile bancare mai simple prin inovare, lei aşadar sunt încre­zător că vom putea să oferim o experienţă bancară peste standard, în timp ce pregătim banca pentru provocările viitoare“, a declarat Michal Szczurek, CEO ING România.

Fondurile care au fost atrase de ING au ajuns în iunie la 20 de miliarde de lei, în creştere cu 26%. Rata creditelor neperformante a continuat să scadă, de la 5,5% în primele șase luni din 2015 la 3,9% în primele șase luni ale acestui an.

În comunicatul transmis de ING, instituția financiară susține că aproximativ 71.000 de clienți noi au ales ING, în perioada ianuarie-iunie 2016. La finalul anului 2015, instituția a raportat un profit brut de 392 milioane de lei, în creștere cu 22% față de anul 2014.

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.