Gri. Si mai ce?

12-04-2015 / Blog amenajari locuinte

Pentru a avea siguranţa că nu greşesc cu nimic, multe persoane amenajează locuinţa în nuanţe neutre şi tonuri de gri. Cum înveseleşti o astfel de locuinţă? Fiecare detaliu va trebui ales cu grijă, desigur, pentru a nu aglomera casa şi pentru a nu trece de limita aceea discretă a cenuşiului. Totuşi, orice locuinţă are nevoie de un suflu energic, pentru ca celor care trăiesc acolo să le placă să revină acasă.

 

Acasă nu este un loc, este un sentiment la care te întorci. De aceea atunci când amenajezi o casă nu trebuie doar să amenajezi o casă, şi să creezi un cămin pentru tine şi cei dragi ţie. Iată cum poţi „înmuia” tonurile de gri pentru a avea în continuare o locuinţă cu aspect perfect echilibrat şi cu un suflu personal.

 

Adaugă o rază de soare.

 

Sigur, soarele poate să intre din când în când pe fereastră, dar el vine şi pleacă, iar tu vei sta acasă şi în unele zile cu nor. Una dintre camere o poţi decora cu elemente galbene. Alege nuanţa potrivită de galben (potrivită pentru tine: nuanţa care te ajută să păstrezi o stare emoţională de calm şi de bine) şi apoi adaugă câteva decoraţiuni pe care le vei găsi în acea culoare. De exemplu, pernuţe decorative, pături sau corpuri de iluminat – acestea sunt obiecte pe care le poţi găsi oricând în orice nuanţă îţi doreşti.

 

Fă un pas îndrăzneţ.

 

Poate că, la început, chiar ţi-a plăcut locuinţa ta aşa cuminte şi gri cum era ea. Dacă între timp se schimbă lucrurile şi crezi că poţi face un pas îndrăzneţ, atunci adaugă într-una dintre camerele casei tale o pată de culoare cât mai intensă. Uite cam aşa, cam cum arată frigiderul acela roşu din a doua imagine din galeria foto.

 

Păstrează discreţia cu ajutorul pastelurilor.

 

Pastelurile sunt întotdeauna un răspuns bun: şi atunci când ai culori intense şi vrei să le mai iei din tărie, şi atunci când ai un decor aproape monoton şi vrei să îl animezi. În cazul de faţă, o cameră care este cenuşie în întregime ar putea crea impresia de monotonie sau poate chiar de claustrare sau depresie. Totuşi, dacă alegi câteva obiecte de decor ce cuprind nuanţe pastelate, vei reuşi să creezi un decor simplu, primitor şi relaxat.

 

Accentuează cu... altceva!

 

Uneori, albul poate avea efecte foarte puternice; dacă este aşezat acolo unde trebuie. De asemenea, pentru a crea un decor neutru plăcut, pe lângă obiectele albe, poţi folosi şi decoraţiuni sau obiecte de mic mobilier cu aspect metalic (auriu, argintiu, bronz, cupru etc), în funcţie de culoarea care îţi domină camera respectivă: o nuanţă de gri sau o nuanţă de maro (nu contează cât  de deschis sau de închis).

 

Sursa foto: houzz.com

 

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.