Facebook
Twitter
Google +
Youtube
Instagram
Pinterest
Adauga anunt
Newsletter
08-02-2018 / Blog imobiliar
Satul superb din Italia unde poţi cumpăra o casă cu 1 euro - GALERIE FOTO

Ai visat vreodată să deţii o casă într-un frumos sat italian? Ei bine, acum îţi poţi îndeplini visul deoarece poţi cumpăra o casă pentru doar 1 euro în acest sat italian de pe insula Sardinia.

Ollolai, un sat din regiunea muntoasă Barbagia de pe insula Sardinia, vinde sute de case abandonate pentru doar 1 euro. Nu este prima localitate italiană care încearcă acest truc în speranţa de a atrace mai mulţi oameni.

 

Totuşi cum nimic nu este simplu, cei care cumpără o casă trebuie să se angajeze la o restaurare a locuinţei în trei ani de zile, cost care ar putea ajunge până la 25.000 de dolari.

Ideea din spatele acestei acţiuni este reîntinerirea localităţii care riscă să ajungă un sat fantomă. Populaţia Ollolai a scăzut de la 2250 la 1300 de persoane.

Ollolai, fosta capitală a Barbagia, rămâne o localitate autentică ce aduce aminte de Sardinia veche. Numai că multe locuinţe au fost abandonate de proprietari şi acum sunt acoperite de pânze de păianjen. Unele moduri de viaţă tradiţionale încă mai supravieţuiesc: ciobanii din localitate continuă să facă brânză de oaie premium, pentru care zona este cunoscută, iar artizanii încă mai realizează coşuri de nuiele.

Sursa: https://goo.gl/tyTsFU

Dezvoltatorimobiliar.ro portalul de ansambluri rezidentiale, apartamente, case, vile, ansambluri comerciale, spatii comerciale, birouri, terenuri, Targul Imobiliar Online Roman.