Castelul Bran a fost inclus în topul celor mai frumoase 20 de castele din Europa. Mai exact, imaginea castelului din România, deja recunoscută la nivel european, s-a clasat pe locul al III-lea în acest top, după Castelul Neuschwanstein, din Bavaria, şi Chenonceau de pe Valea Loirei.
Publicația spaniolă „El Pais” a realizat un articol intitulat „Cele mai frumoase castele din Europa: de la fanteziile Regelui Nebun, în Neuschwanstein, pe Valea Loirei şi în pădurile din Transilvania, 20 de castele de basm”, scriu cei de la Mediafax.
„Castelul Bran este o cetate medievală în apropierea Braşovului, la graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească, în România, care îşi datorează renumele şi uriaşa atracţie turistică Contelui Dracula, personajul romanului lui Bram Stoker. Este mai mult ca sigur că figura istorică reală a lui Vlad III Dracula, să fi păşit vreodată în acest castel, a cărui structură prezentă a fost construită de regele Ludovic I al Ungariei în anul 1377. Vlad Ţepeş a locuit în castelul de la Poenari, în zona de centru-sud a ţării, castel ale cărei ruine pot fi de asemenea vizitate”, se arată în articolul din El Pais.
Mai jos, îți prezentăm câteva fotografii cu faimosul Castel Bran sau Castelul lui Dracula, așa cum este recunoscut de turiștii străini:
Dezvoltatorimobiliar.ro portalul de ansambluri rezidentiale, apartamente, case, vile, ansambluri comerciale, spatii comerciale, birouri, terenuri, Targul Imobiliar Online Roman.
Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.
© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.