Studiu: Au crescut platile contactless

16-12-2016 / Blog credite imobiliare

carduri contactlessUn studiu realizat de un operator de carduri arată faptul că ponderea plăților contactless din România a crescut la 20% în trimestrul III, față de 10% cât se înregistra la începutul anului. Mai mult decât atât, aproximativ 50% din totalul dispozitivelor POS acceptă plata cu cardul.

”Adoptarea rapidă a plăţilor contactless este vizibilă în România. Ponderea acestora în totalul tranzacţiilor de plată cu carduri Visa s-a dublat în mai puţin de un an, de la 10% la începutul lui 2016 la 20% în trimestrul al treilea al anului. Astfel, anul acesta a continuat tendinţa de creştere spectaculoasă a utilizării tehnologiei contactless consemnată începând din 2015. Plăţile cu carduri contactless Visa au crescut de peste 20 de ori în 2015”, apare în studiul celor de la VISA.

În Europa lucrurile sunt mult mai avansate. Rata de utilizarea a cardurilor contactless s-a mărit de la 35% în 2015, la 52% anul acesta. Numărul total de carduri cu această funcție a ajuns la aproximativ 165 de milioane, iar rețeaua de acceptare cuprinde 3,4 milioane de terminate POS.
”Toate terminalele de plăţi nou instalate în prezent în Europa sunt contactless, obiectivul asumat fiind ca până în 2020 întreaga reţea europeană de POS-uri, inclusiv cea din România, să accepte astfel de plăţi”, se mai arată în studiul citat.

Cât despre modul de achiziție a bunurilor cu valoare mai mare, 8 din 10 români preferă să meargă într-un magazin fizic, înainte să cumpere un produs online.

Studiul Visa a relevat, de asemenea, că în majoritatea cazurilor procesul de achiziţie a bunurilor de valoare mare implică atât magazine online, cât şi fizice.

”Magazinele fizice continuă să aibă un rol important, astfel că este vital să putem oferi soluţii de plată rapide, cum este cazul tehnologiei contactless. Plata contactless îşi dovedeşte utilitatea mai ales în perioadele de vârf din timpul sărbătorilor de sfârşit de an, prin reducerea timpului de aşteptare la casă şi vânzări mai mari pentru comercianţi”, a spus Cătălin Creţu, director general pentru Romania, Croaţia, Malta şi Slovenia al Visa Europe.

Tehnologia contactless ajunge și la metroul din București. Astfel, orice posesor de card contactless, indiferent dacă este emis sub sigla Visa sau Mastercard va putea intra la metrou prin plata direct din cont a contravalorii unei călătorii, fără să mai cumpere o cartelă. Totul, se va realiza printr-o simplă atingere a cardului, fără a mai introduce PIN-ul. Totul, din ianuarie 2017.

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.