Posta Romana vrea sa aduca bancomate in oficii

13-11-2017 / Blog credite imobiliare

Posta Romana vrea saCompania Națională Poșta Română vrea să aducă bancomate în rețeaua de oficii poștale situate în mediul urban, se arată într-un comunicat al instituției. În acest fel, le oferă clienților posibilitatea de a efectua diverse operațiuni bancare. 

"Poșta Română vine în sprijinul clienților prin diversificarea activității și a serviciilor oferite. Astfel, cei care vor trece pragul oficiilor poștale, selectate la nivel național, vor putea să retragă bani de la ATM, să efectueze plăți sau să se informeze despre situația contului bancar. Încercăm să oferim, pe zi ce trece, mai mult confort tuturor clienților care apelează la serviciile Poștei Române. Scurtăm timpii de așteptare și vrem să scutim clienții de orice fel de drumuri suplimentare și timp pierdut", apare în comunicat.

Poșta Română a trimis deja invitații către societățile bancare care activează pe toată piața din România, iar condițiile de colaborare vor fi stabilite în baza unor negocieri ulterioare.

 

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2021 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.