O alta banca pe profit in primele noua luni ale anului

15-11-2016 / Blog credite imobiliare

O alta banca pe profit in primele noua luni ale anuluiA fost un an bun pentru băncile din România, asta dacă ne uităm la profitul pe care acestea îl anunță în ultimele săptămâni. OTP Bank a raportat un profit de aproximativ 31.7 milioane de lei (7.1 milioane de euro) în primele nouă luni lui 2016, a transmis instituția financiară.

Conform datelor, profitul înainte de impozitarea din al treilea trimestru a fost de aproape 11 milioane de lei, cu 25% mai mult față de trimestrul anterior.

Pe de altă parte, profitul operațional din primele nouă luni ale lui 2016 a rămas același ca anul trecut. Cât despre venitul operaţional, acesta a înregistrat o scădere cu 10%, în contextul în care venitul net din dobânzi s-a micşorat cu până la 14%, o cauză fiind programul de conversie a creditelor în CHF.

La nivel internațional, OTP Group a raportat un profit de aproximativ 570 milioane de euro în primele nouă luni ale anului. Cele mai bune rezultate au fost în Bulgaria, România, Slovacia, Rusia şi Ucraina.
Banca Comercială Română - BCR a raportat în primele nouă luni din 2016 un profit de 1,145 miliarde de lei, aproximativ 255 milioane de euro.

BCR a acordat în această perioadă clienților retail şi corporate credite noi în valoare de 6 miliarde lei. Și BRD - Groupe Societe Generale are un profit net de aproximativ 586 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului. Este o creștere cu aproape 67,3% față de aceeași perioadă din 2015.

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2025 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.