Vin vești bune date de ultimele rapoarte publicate de Institutul Național de Statistică – INS și Eurostat. Avem, în primul rând, o creștere cu 4,9% pe seria brută și cu 4,8% a PIB-ului, în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2015. În trimestrul al treilea din 2016, Produsul Intern Brut a fost mai mare cu 0,6% față de trimestrul precedent, arată datele publicate de INS.
"Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2016 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul II 2015, publicată în comunicatul de presă nr. 257 din 7 octombrie 2016. Rezultatele pentru trimestrele I și II ale anului 2016, comparativ cu trimestrul precedent, nu s-au modificat. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiți, a modificării seriilor brute și a numărului de observații disponibile", apare în raportul INS.
În același timp, România a avut cea mai mare creştere economică din UE, în trimestrul trei din anul acesta, potrivit datelor furnizate de Eurostat. În perioada iulie-septembrie 2016, cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană au fost în România 4,6%, Bulgaria 3,5%, Spania şi Slovacia cu 3,2%.
Totodată, de menționat este și creșterea investițiilor străine directe. Acestea au însumat 3,14 miliarde de euro în primele nouă luni ale acestui an, în creștere cu 25% comparativ cu cele înregistrate în aceeași perioadă din 2015, arată datele publicate de BNR.
Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.
© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.