BRD - Groupe Societe Generale are un profit net de aproximativ 586 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului. Este o creștere cu aproape 67,3% față de aceeași perioadă din 2015, apare în raportul publicat de bancă.
De asemenea, veniturile băncii au crescut cu 9,9 % de la 1,8 miliarde de lei în primele nouă luni ale lui 2015, la aproximativ 2 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie din anul curent. Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale ale BRD au scăzut cu 1,2%, de la 987 de milioane de lei în septembrie 2015, la 975 de milioane de lei după nouă luni din 2016. În schimb, cheltuielile cu personalul au crescut cu 4,9%.
Banca susține faptul că soldul creditelor a înregistrat o creștere cu 2,1% în septembrie 2016, faţă de septembrie 2015, avans datorat ”creşterii înregistrată pe segmentul persoane fizice şi mari clienţi corporativi”.
”Veniturile nete din dobânzi au fost mai mari cu 5,3%, determinate atât de creşterea volumelor, cât şi de schimbări favorabile de structură. Veniturile nete din comisioane au înregistrat o performanţă similară, în creştere cu 5%, în dinamică anuală, graţie veniturilor în creştere din activitatea privind cardurile, din abonamente pentru internet şi mobile banking şi asigurări”, mai apare în comunicatul transmis de bancă.
Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.
© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.