Banca Mondială prevede o creștere economică pentru România în 2016 de aproximativ 5,1%, față de 4%, ultima estimare din luna iulie, se arată în Raportului Economic pentru Regiunea Europa și Asia Centrală.
Instituția atrage atenția: avansul de 5,1% înregistrat de economia românească în acest an, după o creștere de 3,8% anul trecut, va fi urmat în 2017 de o scădere a creșterii până la 3,8%. În anul 2018, saltul economiei românești va fi de doar 3,4%.
"Creșterea este așteptată să rămână solidă în 2017 pe măsură ce noi măsuri de relaxare fiscală vor fi implementate, inclusiv o nouă reducere a TVA la 19%, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și reducerea accizei la combustibili", se arată în raportul Băncii Mondiale. "Cu toate acestea, adoptarea legii privind ștergerea datoriilor a introdus incertitudine în cadrul juridic al sectorului financiar cu posibile efecte negative asupra incluziunii financiare, bilanțului băncilor și sectorului construcțiilor și ar putea duce la provocări juridice pentru bănci", menționează Banca Mondială.
Deficitul bugetului consolidat ar urma să se apropie de 3% din PIB atât în 2016 cât și în 2017. Asta va face ca datoria publică să ajungă la 40,3% din PIB în 2017, de la 39,8% din PIB în 2015.
"Guvernul va trebui să țină sub control presiunile actuale pe cheltuieli și să îmbunătățească eficiența taxelor pentru a evita intrarea în procedura de deficit excesiv", punctează Banca Mondială.
Mai mult decât atât, instituția financiară internațională spune că există și riscuri care ar putea înrăutății prognozele.
"Apropierea alegerilor generale din luna decembrie 2016 riscă să genereze o nouă încetinire a ritmului de implementare a reformelor structurale. Pe plan extern, creșterea incertitudinii cu privire la evoluția economiei globale și volatilitatea din sectorul financiar au crescut probabilitatea unei inversări a atitudinii investitorilor față de economiile emergente, ceea ce ar putea pune presiuni asupra monedei și ar crește datoria externă", spune Banca Mondială.
România a avut cea mai mare creştere economică din UE, în trimestrul trei din anul acesta, potrivit unor date furnizate de Eurostat. În perioada iulie-septembrie 2016, cele mai mari creșteri din Uniunea Europeană au fost în România 4,6%, Bulgaria 3,5%, Spania şi Slovacia cu 3,2%.
Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.
© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.