Cartierul Tamisa

TIOR - Singurul Targ Imobiliar Online din Romania

Targ Imobiliar Online RomanPortalul DezvoltatorImobiliar.ro lansează Târgul Imobiliar Online din România – TIOR. Timp de 8 zile, vizitatorii târgului vor fi la un click distanță de locuința visată, în mod gratuit. 100 de ansambluri rezidenţiale din toată ţara vor fi prezentate virtual pentru ca tu să poţi trăi experienţa unei vizite adevărate, din confortul casei tale.

Proiectul acestui Târg Imobiliar Online a venit odată cu observarea modalităților în care clienții aleg să își achiziționeze o locuință. Studiile de piață ImoResearch, realizate de DezvoltatorImobiliar.ro, au arătat că 97% dintre respondenți folosesc internetul atunci când vor să cumpere o locuinţă. În plus, multe persoane accesează site-urile de imobiliare de acasă, atât de pe laptop, cât și de pe tabletă sau telefon. Drept urmare, vrem să le satisfacem, timp de o săptămână, nevoia de a fi conectați, de oriunde, la ofertele rezidențiale. Interesul dezvoltatorilor imobiliari pentru Târgul Imobiliar Online Român – TIOR este uriaş.

Prima ediție TIOR a stârnit deja un interes enorm din partea dezvoltatorilor imobiliari, chiar înainte de lansarea oficială, iar primele standuri au fost deja rezervate. Având în vedere bugetul alocat, estimăm un număr de peste 200.000 vizitatori ai târgului, o cifră impresionantă și incomparabilă cu orice târg imobiliar clasic. Principalele avantaje ale expozanţilor sunt: expunerea uriaşă pe cel mai folosit canal de comunicare - mediul online, din care vor rezulta numeroase contacte de calitate si vânzări, costurile reduse cu 50% faţă de un târg clasic, iar faptul că platforma TIOR se poate accesa oriunde, de pe orice dispozitiv conectat la internet, ridică gradul de confort al echipei de vânzări, susţine Adriana Gheorghe, Marketing Manager DezvoltatorImobiliar.ro

Programul târgului va fi între orele 10.00 - 20.00, deci acelaşi ca al unui târg clasic, numai că totul se va desfășura online, din fața laptopului, a tabletei sau a telefonului. Astfel, vizitatorii scapă de aglomerația de la stand, de timpul petrecut în trafic și de căutarea locului de parcare. Vor avea toate informațiile într-un singur loc fără a plăti nicio taxă de intrare.

La TIOR, vizitatorii vor găsi cea mai largă gamă de ansambluri rezidențiale de apartamente și case, numărul de standuri disponibile, oferite de către organizatorul DezvoltatorImobiliar.ro, fiind pentru 100 de ansambluri din toată țara. Acestea vor fi prezentate într-un mod accesibil, complex, dar mai ales complet: tururi virtuale, filmări aeriene, prezentări video, dar și clasicele materiale de promovare în format electronic: flyere, pliante sau mape de prezentare. Cei care aleg să viziteze TIOR, pot participa la concursuri, pot beneficia de reduceri pentru locuințe pe care le găsesc numai la Târgul Imobiliar Online Român.

Astăzi, toată lumea este conectată permanent la tehnologie. De aceea, primul târg imobiliar la care am ales să participăm este și unicul Târg Imobiliar Online din România. TIOR ne oferă posibilitatea de a ajunge rapid și eficient la potențialii noștri clienți. Ne dorim să convingem vizitatorii târgului de beneficiile pe care le oferă stilul de viață propus de UpGround prin interacțiunea directă cu aceștia, afirmă Ionuț Nedelcu, Sales Manager UpGround.

Una dintre inovațiile Târgului Imobiliar Online Român - TIOR este interacțiunea privată directă dintre expozant și vizitator cu ajutorul unui chat online, care poate fi accesat de oriunde: de acasă, din vacanță sau de la serviciu. În acest fel, fiecare întrebare își va găsi răspuns prompt şi complet. Totodată, arhiva chat-ului oferă posibilitatea, atât expozantului, cât și vizitatorului, să revină la discuțiile purtate anterior. 

Costurile sunt mult mai mici pentru dezvoltatori, aceștia scapă de cheltuielile pentru amenajarea standului, pentru materialele promoționale, pentru transport si pentru echipa de vanzari. De asemenea, dezvoltatorii imobiliari pot vedea în timp real câți vizitatori au accesat standul cu ajutorul unei console de monitorizare online. Mai mult decât atât, expozanții primesc statistici la finalul fiecăriei zile despre numărul total al vizitatorilor, adaugă Adriana Gheorghe, Marketing Manager DezvoltatorImobiliar.ro.

Târg Imobiliar Online din România – TIOR se lansează pe 1 martie şi va fi deschis timp de 8 zile, deci de la Mărțișor până de Ziua Mamei, şi va fi disponibil în secțiunea Târgului Imobiliar Online pe site-ul www.DezvoltatorImobiliar.ro.

Despre DezvoltatorImobiliar.ro. DezvoltatorImobiliar.ro este unul dintre cele mai importante portaluri imobiliare din România, cu peste 200 de ansambluri de case și apartamente noi. Toate complexurile rezidențiale promovate beneficiază de prezentări în detaliu, ce includ fotografii profesionale, tururi virtuale, filmări aeriene, dar și descrieri amanunțite al fiecărui ansamblu rezidential, casă sau apartament în parte.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV03KM7G012