Cartierul Tamisa

Vineri, 9 mai, incepe editia de primavara a Targului National Imobiliar

Vineri, 9 mai, incepe editia de primavara a Targului National ImobiliarEdiţia de primăvară a Târgului Naţional Imobiliar îşi deschide porţile vineri, 9 mai. Află care sunt cele mai noi proiecte rezidenţiale din România, care vor fi prezentate la TNI.

 

Luna mai este luna târgurilor imobiliare. În perioada 9-11 mai 2014, la Palatul Parlamentului, din Bucureşti, începe Târgul Naţional Imobiliar. Dezvoltatorul imobiliar Studium Green îşi promovează, în premieră la un eveniment imobiliar, proiectul rezidenţial, Vision, iar ansamblul Cereanca Natura este prezent, tot pentru prima oară, la un astfel de eveniment.

 

Proiecte prezentate în premiera la un târg imobiliar, la TNI

 

Studium Green construieşte locuinţe multifamiliale certificate BREEAM în Cluj-Napoca. Cele două ansambluri rezidenţiale ale companiei sunt Studium Green Campus şi Vision. Primul dintre acestea este alcătuit din 191 de apartamente, toate vândute. Al doilea proiect rezidenţial dezvoltat de către Studium Green, Vision, cuprinde 177 de locuințe, de la garsoniere, până la apartamente de 3 camere.

 

Cereanca Natura este un alt ansamblu rezidenţial promovat în premieră la Târgul Naţional Imobiliar. Proiectul este format din 77 de case individuale, amplasate în vecinătatea pădurilor Cereanca şi Râioasa, în Săbăreni (aproape de Chitila).

 

Ce alte complexuri rezidențiale mai găsiți la Târgul Național Imobiliar

 

La TNI va fi prezentă şi Casa de Insolvenţă Transilvania, cu toate proiectele rezidenţiale pe care le administrează, dar şi dezvoltatori de renume, precum Adama sau Militari Residence. De asemenea, ansamblurile rezidenţiale Amalia Rezident, Mărgelelor 11, New City Residence, 19th Residence, Trend Residence, Barcelona Residence, Green Vista Residence sau Allegria Residence şi-au anunţat participarea la Târgul Național Imobiliar.

 

Ofertele de locuințe noi din București prezente exclusiv la TNI  pornesc de la 16.500 de euro, pentru garsoniere și merg până la 42.761.666 EURO pentru un ansamblu de 3 cladiri de birouri categoria A, din zona de Nord a Bucureștiului. La TNI, ofertele de locuințe din provincie pornesc de la 9.000 de euro. În total, la târg vor fi prezente 92 de companii expozante.

 

Oferte de apartamente din blocuri noi din Titan, blocuri noi Drumul Taberei, blocuri noi Militari și din alte cartiere bucureștene le găsiți si pe portalul www.dezvoltatorimobiliar.ro.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI