Cartierul Tamisa

Viitorul este verde: ce proiect rezidential nou a fost lansat in zona Otopeni?

Viitorul este verde: ce proiect rezidential nou a fost lansat in Tunari?Amber Gardens, unul dintre proiectele rezidenţiale verzi certificate de către România Green Building Council, a fost lansat în zona Otopeni. Care sunt caracteristicile sale şi cum încearcă dezvoltatorul Alesonor să schimbe percepţia românilor despre modul în care ar trebui să arate o locuinţă a viitorului?

 

Deși Alesonor cumpărase terenul din zona Otopeni în urmă cu 7 ani, dezvoltatorul a început propriu-zis lucrările la primele case pasive din Amber Gardens acum 2 ani: “Am achiziționat terenul în 2007, însă din cauza crizei nu am putut să începem lucrările. Abia de 2 ani am demarat proiectul şi, deşi a durat mai mult decât preconizasem, am reuşit să livrăm primele locuinţe”, a declarat Leonidas Anastasopoulos, Managing Partner Alesonor, la întânirea organizată de Romania Green Building Council cu ocazia lansării complexului de vile din zona Otopeni.

 

Casele din ansamblul Amber Gardens au la bază design-ul bioclimatic (ce pune mare accent pe elementele şi resursele naturale în construcţia locuinţelor, precum direcţia vântului, orientarea imobilului şi vegetaţia din jur) şi principiile casei pasive, care consumă cu până la 90% mai puţină energie decât celelalte tipuri de construcţii: “Locuinţele din Amber Gardens au, printre altele, izolaţii de polistiren de 20 de centimetri, sistem de încălzire în tavan, pe bază de apă, dispun de aplicaţia Smart Home (pentru controlul temperaturii dinăuntru, a nivelului umidităţii, a surselor de iluminat etc...) şi de sistemul Anti-freeze, foarte util pe timpul iernii. La cerere putem instala şi panouri solare. Totul pentru ca să asigurăm un consum de energie cât mai redus, iar locatarii să poată economisi lună de lună sume importante de bani”, explică Leonidas. Steven Borncamp, CEO Romania Green Building Council completează: “Amber Gardens, demonstrează că astăzi pot fi atinse cele mai ambițioase obiective ale directivei de Eficiență energetică a Uniunii Europene pentru 2020: consum energetic egal cu zero, respectând în același timp principii suplimentare, esențiale pentru clădirile verzi”.

 

Fiecare casă din ansamblul din zona Otopeni are grădină proprie, spaţii de depozitare şi terenuri între 600 şi 1.200 de metri pătraţi. Cele mai ieftine locuinţe au preţuri de vânzare pornind de la 230.000 euro (fără TVA). Până acum, Alesonor a construit 6 unităţi, dintre care 4 au fost vândute, şi a început lucrul la alte 4. În total, proiectul de case din zona Otopeni va avea 60 de case, ce vor fi livrate până în anul 2017.

 

Ansamblul rezidenţial Amber Gardens se califică pentru ipoteca verde, un program de creditare lansat de către Romania Green Building Council şi prin intermediul căruia clienţii pot accesa împrumuturi de la băncile participante, la costuri mai reduse pentru locuinţele din complex.

 

Vezi mai jos imaginile de la întâlnirea organizată de Romania Green Building Council cu ocazia lansării ansamblului Amber Gardens.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI