Cartierul Tamisa

Vezi ce criterii aleg romanii care vor sa cumpere locuinte

Vezi ce criterii aleg romanii care vor sa cumpere locuinteMotivaţiile românilor care vor să cumpere locuinţe sunt foarte importante, pentru a putea înţelege profilul clienţilor. Vezi ce criterii sunt luate în calcul înainte de cumpărarea unor locuinţe.

 

Cel mai nou val al studiului ImoResearch, realizat de grupul de marketing şi cercetare de piaţă ElQual, la solicitarea DezvoltatorImobiliar.ro, ne arată câteva concluzii interesante. Astfel, am aflat ca urmare a sondajului de la Târgul Naţional Imobiliar, ediţia mai 2015, că mijloacele de transport în comun sunt cele mai importante în viziunea românilor care vor să cumpere case sau apartamente.

 

Două treimi dintre participanţii la studiu au spus că transportul în comun este esenţial la alegerea imobilului dorit. Preţul, reputaţia zonei, apropierea de parcuri sau grădini, sistemul constructiv al blocurilor sau compartimentarea locuinţelor sunt următorii factori în ordinea importanţei lor.

 

Femeile şi bărbaţii maturi ar alege într-o proporţie foarte mare locuinţele aflate în apropiere de metrou sau de liniile RATB. Pe de altă parte, tinerii (de ambele sexe) valorizează facilităţile ansamblurilor în care se află imobilele şi zonele verzi din vecinătatea acestora.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI