Cartierul Tamisa

Vanzarile merg struna pentru acest ansamblu rezidential din Militari

Vanzarile merg struna pentru acest ansamblu rezidential din MilitariVânzările apartamentelor din ansamblul rezidenţial din Militari, Rotar Park Residence, sunt excelente, chiar dacă primul bloc al proiectului este încă în construcţie. Conform capital.ro, au fost tranzacţionate 75 de locuinţe din primul imobil, care are ca termen de predare toamna acestui an.

Din cele 192 de apartamente noi care sunt construite în primul bloc al ansamblului rezidenţial din Militari, Rotar Park Residence, au fost vândute 75, adică aproximativ 40%. Dezvoltatorul imobiliar al proiectului va livra peste 1.100 de locuinţe în următorii ani, în 5 blocuri cu câte 11 etaje.

„Din primul bloc am vândut deja 75 de apartamente. Patru din zece clienţi cumpără prin Prima Casă, iar restul cu bani cash sau credit ipotecar clasic. Dacă se păstrează ritmul actual de vânzări ar trebui să lichidăm stocul aflat în construcţie cu patru luni înainte de predare“, spun reprezentanţii Rotar Park Residence, citaţi de capital.ro.

Doar primul bloc din acest ansamblu rezidenţial din Militari va costa 8 milioane euro, preţ la care se adaugă şi terenul pe care este construit.

Care sunt preţurile apartamentelor din ansamblul rezidenţial Rotar Park Residence?

Cele mai ieftine locuinţe din ansamblul rezidenţial Rotar Park Residence sunt garsonierele, care au preţuri de vânzare între 33.500 euro şi 38.000 euro. Apartamentele de 2 camere costă între 42.000 euro şi 60.500 euro, iar apartamentele de 3 camere între 72.000 euro şi 82.000 euro. Pe termen scurt, dezvoltatorul ar putea urcă preţurile, motivând că a crescut costul manoperei.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV040E93M12