Cartierul Tamisa

TNI, beneficii multiple pentru expozanti si vizitatori

TNI,  beneficii multiple pentru expozanti si vizitatoriDupă cum am anunţat deja în articolele precedente, se apropie cu paşi repezi cea de-a XXIII-a ediţie a Târgului Imobiliar Naţional, care are loc între 15 şi 17 aprile 2016, în Palatul Parlamentului, Sala Unirea. Iată care sunt benefiicile atât pentru clienţi (vizitatori), cât şi pentru companiile care decid să-şi prezinte oferta de locuinţe din ansambluri rezidențiale la TNI.

Într-un comunicat de presă, organizatorii Târgului Naţional Imobiliar detaliază motivele pentru care atât clienţii care doresc să cumpere case şi apartamente în această perioadă, cât şi companiile care au în portofoliu aceste oferte pot beneficia de avantajele promovării oferite de TNI, târgul imobiliar al lunii aprilie!

“Pe durata celor 3 zile ale evenimentului, vizitatorului TNI i se oferă posibilitatea de a obţine o perspectiva de amploare asupra pieţei imobiliare şi de a compara în acelaşi timp şi în acelaşi loc oferte din Bucureşti şi alte zone de interes din ţară. În plus, contactul direct cu cei mai mari dezvoltatori imobiliari, consilierea oferită de agenţiile imobiliare şi instituţiile financiar-bancare facilitează alegerea variantei optime, fie că este vorba de găsirea locuinţei căutate sau chiar a oportunităţii de a investi”, se arată în comunicatul de presă emis de către organizatorii evenimentului.

În ceea ce priveşte companiile care hotărăsc să participe la TNI, acestea vor beneficia de un interes mare din partea mass-media şi vor avea oportunitatea de a-şi prezenta oferta de locuinţe unui public care îndeplineşte cerinţele pentru a fi potenţial client. De asemenea, expozanţii vor consolida imaginea companiilor pe care le reprezintă, vor avea şansa să dezvolte parteneriate de succes şi vor intra în contact cu minimum 6.000 de clienţi calificaţi.

Important de menţionat este că pe site-ul www.TargulNationalImobiliar.RO a fost deja publicată lista de expozanţi ai evenimentului, dar şi schema spaţiului expoziţional şi mai multe informaţii despre parteneri şi expozanţi.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI