Cartierul Tamisa

Noile proiecte ale dezvoltatorilor de ansambluri rezidentiale in Bucuresti

Noile proiecte ale dezvoltatorilor de ansambluri rezidentiale in BucurestiCunoscutul brand Adama, dar și nume precum Tagor, RPF Development sau Red Sea Group și Shikun&Binui R.E.D au inițiat noi proiecte de ansambluri rezidențiale în Capitală.

 

Grupul Adama a avut în oferta sa de la Târgul Imobiliar Național din aprilie 2013 și două dintre noile sale proiecte aflate în derulare. Este vorba despre locuințele din Edenia Titan 2 și Evocasa Optima 2. Data la care se așteaptă finalizarea acestora este septembrie 2013. Ambele ansambluri rezidențiale sunt situate în cartierul Titan, din Capitală.

 

Cei de la Tagor, în asociere cu britanicii de la Patron Capital Ltd, se apropie de finalizarea primei părți a complexului rezidențial Adora Urban Village. Acesta este situat în zona de sud-vest a Capitalei, în Cartierul Independenței. În luna mai a anului 2013 este termenul de încheiere al construcției primelor două clădiri, dintr-un număr 12. În total, proiectul final însumează 550 de locuințe. Investiția celor de la Tagor se ridică la peste 34 de milioane de euro. La început, vor fi disponibile doar garsoniere și apartamente cu două și trei camere. Suprafața lor variază între aproximativ 40 de mp și 75 de mp.

 

RPF Development, dezvoltatorul imobiliar activ pe piața din Europa de Est din 2004, se află în stadiul de execuție al unui proiect în zona Vitan, în vecinătatea Mall-ului. Ne referim la ansamblul de imobile numit Vitan Residence 2. Pentru început, RPF își propun să aducă pe piață 150 de apartamente, din două imobile. Ansamblul este amenajat pe un teren cu o suprafață de aproximativ 6.200 de mp.

 

În cele din urmă, companiile Red Sea Group și Shikun&Binui R.E.D au început să lucreze la un proiect rezidențial în zona Aviației, din București. Potrivit celor de la rezidențial.net, cele mai mici prețuri pentru un imobil vor începe de la suma de 63.000 de euro, neincluzând TVA-ul. Prima parte a construcției este preconizată să se termine în luna martie 2014.  Dezvoltatorii Red Sea Group și Shikun&Binui R.E.D își propun ca ansamblul să însumeze în jur de 180 de imobile, atât garsoniere, cât și apartamente cu două sau trei camere.

 


Sursa foto: zf.ro

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV095U1Y912