Cartierul Tamisa

Investitie de 25 de milioane de euro intr-un ansamblu rezidential din Timisoara

Investitie de 25 de milioane de euro intr-un ansamblu rezidential din TimisoaraUn dezvoltator imobiliar italian va face o investiție de aproximativ 25 de milioane de euro într-un proiect ansamblu rezidențal din Timișoara. Complexul va fi alcătuit din 87 de locuințe tip vilă, case înșiruite și duplexuri. Finanțarea se va realiza exclusiv din surse proprii.

 

Ansamblul rezidențial din Timișoara va purta numele de Cartier Armonia. Publicul țintă pentru acesta este reprezentat de către persoanele cu venituri mari, în special managerii timișoreni.

 

Imobilele vor avea suprafețe ce se încadrează între 218 și 365 mp și vor include și grădini, care vor depăși chiar 1.000 mp. De asemenea, ansamblul rezidențial din Timișoara va cuprinde o zonă comercială și un club privat.

 

Prima etapa a construcției se va finaliza până la jumătatea anului 2014. În această perioadă se vor ridica 27 de case noi în ansamblul rezidențial din Timișoara. Celelalte faze ale proiectului vor fi terminate în maximum patru ani, se arată într-un comunicat de presă al dezvoltatorului italian.

 

Prețurile pe metru patrat se vor situa sub 1.000 euro, în primă fază, după care acestea vor crește cu 15%, din a doua etapă. Astfel, locuințele din ansamblul rezidențial din Timișoara vor costa între 200.000 de euro și 350.000 de euro.

 

Cartierul Armonia va dispune și de spații verzi, locuri de joacă pentru cei mici, alei pentru plimbatul cu rolele sau cu bicicletele, sală de sport, club privat și restaurant propriu. În ultima etapă se va construi o zonă comercială.

 

Sursa foto: gandul.info

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI