Cartierul Tamisa

Doua noi ansambluri rezidentiale de mici dimensiuni, in Bucuresti

Doua noi ansambluri rezidentiale de mici dimensiuni, in BucurestiPotrivit celor de la wall-street.ro, două persoane fizice vor investi în jur de patru milioane de euro în ansambluri rezidențiale din zonele bucureștene Unirii și Obor. Dacă ansamblul din Unirii va costa în jur de un milion de euro, celălalt va necesita o investiție de trei milioane de euro.

 

Complexul din centrul Capitalei va dispune de 20 de locuințe noi, cel puțin în prima fază a proiectului. Data de finalizare a acestora este estimată pentru luna septembrie a anului curent. Blocul va cuprinde atât garsoniere, cât și apartamente cu 2 camere. Prețurile pentru garsoniere încep de la 60.000 de euro, iar pentru apartamentele cu 2 camere de la 74.000 de euro. Acestea nu includ TVA. În prezent, mai sunt disponibile 11 imobile. Investiția va depăși un milion de euro.

 

Celălalt ansamblu rezidențial de mici dimensiuni, din zona Obor, va avea 45 de apartamente noi. În total, vor exista nouă etaje, plus parterul. La fel ca și complexul din Unirii, și acesta va fi finalizat în luna septembrie 2013. Gradul de ocupare este de aproape 30%. Prețurile pentru garsoniere încep de la 47.250 de euro, în vreme ce apartamentele cu 2 camere se vând pentru minim 71.400 de euro. Acestea nu includ TVA. Investiția se va ridica la peste trei milioane de euro.

 

Sursa foto: gandul.info

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV09JQZWI12