Cartierul Tamisa

Dezvoltator imobiliar surpriza: Alpha Bank

Dezvoltator imobiliar surpriza: Alpha BankAlpha Bank a creat o divizie imobiliară în România, prin intermediul căreia va construi ansambluri rezidenţiale. Primele 2 proiecte au fost deja anunţate: complexurile Blue Tower şi Green Vista.

Alpha Bank va relua construcţia a 2 ansambluri rezidenţiale din capitală: Blue Tower şi Green Vista. Astfel, banca devine oficial dezvoltator imobiliar, pentru că lucrările se vor face prin intermediul diviziei sale imobiliare.

Instituţia a cumpărat cele 2 ansambluri rezidenţiale, în urma falimentului companiilor care au dezvoltat proiectele şi acum a decis să se implice activ în finalizarea lor. „Aceste acţiuni se încadrează în strategia grupului Alpha Bank de a administra activ proprietăţile sale din România, inclusiv cazurile anterioare de NPL / restructurare. Ele confirmă angajamentul grupului faţă de România. (...) Noi alegem să investim în proiectele în care credem şi pe care le-am acceptat sau preluat în contul creditului“, au spus reprezentanţii Alpha Bank.

Oficialii băncii au mai spus că decizia de a relua lucrările la cele 2 ansambluri rezidenţiale a fost luată în contextul în care piaţa imobiliară s-a dezgheţat în ultimul an.

Alpha Bank a cumpărat ansamblul Blue Tower, din Colentina, în anul 2013 pentru 11,4 milioane de euro. Proiectul imobiliar se afla în insolvenţă. Alpha Bank finanţase construcţia cu 14 milioane de euro, în anul 2007, în vreme ce dezvoltatorul a investit 16 milioane de euro. După mai multe licitaţii fără succes, banca a decis să cumpere proiectul.

Un an mai târziu, Alpha Bank a cumpărat şi ansamblul rezidenţial Green Vista, din Pipera. Banca investise 12 milioane euro în complex.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI