Cartierul Tamisa

Chinezii construiesc cel mai inalt zgarie-nori din lume

Chinezii construiesc cel mai inalt zgarie-nori din lumeChinezii construiesc cel mai înalt zgârie-nori din lume, mai înalt chiar şi decât celebrul Burj Khalifa. Turnurile construite de chinezi se vor numi Phoenix şi vor deveni simbolul oraşului Wuhan. Mai mult decât atât, acestea vor fi dotate cu sisteme moderne de îmbunătăţire a calităţii mediului.

 

Cele mai înalte turnuri din lume vor fi în China. Acestea vor depăşi cu peste 150 de metri cunoscul zgârie-nori Burj Khalifa, din Dubai. Firma care va proiecta turnurile din oraşul chinez Wuhan va fi compania britanică Chetwoods. Zgârie-norii vor fi prevăzuţi cu sisteme moderne de purificare a aerului. În total vor fi construite 2 turnuri, care se vor intinte pe o suprafaţă de 7 hectare. Dintre aceştia, cel mai înalt va avea o înălţime apropiată de 1 kilometru.

 

Turnurile vor găzdui grădini, restaurante, baruri, galerii şi spaţii de relaxare. Jumătate din cel mai înalt turn va putea fi locuită, cealaltă jumătate fiind folosit pentru funcţiile sale mecanice. Cele două construcţii vor avea panouri fotovoltaice, dar şi turbine eoliene, cazane pe biomasă şi pile de combustie pe bază de hidrogen. Designul acestora va fi inspirat de pasărea Fenghuang, creatură mitologică chineză, similară cu mult mai cunoscută pasăre Phoenix, după care vor fi şi denumiţi zgârie-norii.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI