Cartierul Tamisa

Cererea de apartamente noi din Bucuresti, la cote foarte inalte

Cererea de apartamente noi din Bucuresti, la cote foarte inalteCererea de apartamente noi din Bucureşti a crescut cu 10% în prima lună din anul 2016, conform agenţiei imobiliare Nordis. Locuinţele din ansambluri rezidenţiale sunt mai căutate pentru că dobânzile sunt foarte mici, iar dezvoltatorii sunt mai dispuşi să investească în imobile noi, decât în cele vechi.

Românii sunt mai interesaţi că oricând să cumpere sau să închirieze locuinţe noi din ansambluri rezidenţiale din Bucureşti. Acest lucru este valabil în special pentru zonele de Nord şi de Vest ale capitalei, însă şi în celelalte cartiere se poate observa un interes crescut pentru case şi apartamente, potrivit Nordis.

După cum spuneam mai sus, închirierea locuinţelor noi este foarte viabilă şi aduce randamente bune investitorilor şi nu numai. În majoritatea zonelor din Nordul şi Centrul Bucureştiului, locuinţele generează randamente excelente la închiriere, chiar şi de peste 8% pe an, în condiţiile în care apartamentele de 3 camere se vând la preţuri de până la 200.000 euro, notează reprezentanţii Nordis.

În ceea ce priveşte cealaltă zonă analizată a capitalei, Vestul, de 200.000 euro se pot cumpăra 2-3 apartamente de 2 camere, fiecare generând un randament de aproximativ 6,5% an, la închiriere. Şi cum oferta de ansambluri rezidenţiale este din ce în ce mai generoasă, potenţialul pentru dezvoltare este în creştere.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV047D9J312