Cartierul Tamisa

Centrul Craiovei, destinatia pentru un proiect rezidential

Centrul Craiovei, destinatia pentru un proiect rezidentialCentrul Craiovei este destinaţia pentru un proiect rezidenţial. Compania producătoare a ferestrelor Qfort va fi dezvoltatorul noului ansamblu, pentru care se vor investi circa 25 de milioane de euro.

 

Într-o zona centrală a oraşului Craiova se va construi un ansamblu rezidenţial pe un teren de 11.000 de mp. Proiectul va fi alcătuit din 8 blocuri, de câte 6 etaje, care vor găzdui 235 de locuinţe. Fiecare bloc va avea apartamente de 2, 3 şi 4 camere. Ansamblul rezidenţial, denumit Bujorului Residence, va fi construit în mai multe faze, iar investiția totală este estimată la 25 de milioane de euro. Preţurile apartamentelor pornesc de la 50.000 de euro, pentru cele de 2 camere. Prima fază va cuprinde 31 de apartamente.

 

Jumătate din locuinţele din complexul rezidenţial din Craiova sunt deja rezervate, chiar dacă proiectul se va construi începând cu luna iulie, dovadă că interesul pentru segmentul rezidenţial din provincie este ridicat.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI