TIOR

Ce ansamblu rezidential din Titan a fost lovit de insolventa?

Ce ansamblu rezidential din Titan a fost lovit de insolventa?Un ansamblu rezidenţial din Titan, anunţat cu mult entuziasm în urmă cu câţiva ani, nu se mai construieşte. Firma dezvoltatoare a intrat în insolvenţă, după ce Alpha Bank, creditorul proiectului din Titan, a cerut acest lucru.

 

Firma Ram West Investiţii, care urma să construiască unul dintre cele mai mari ansambluri rezidenţiale din Titan, a intrat în insolvenţă. Alpha Bank, instituţia care creditase construcţia complexului, a cerut că acesta să între în insolvenţă, iar Tribunalul Bucureşti a admis cererea.

 

După această decizie, proiectul Casablanca Residence, care ar fi atras fonduri de 140 de milioane de euro pentru construcţia să, a rămas doar un vis. Complexul rezidenţial ar fi avut 1.200 de apartamente, dispuse în 7 blocuri, fiecare cu câte 18 etaje. Ca şi oferte de locuinţe, dezvoltatorul se gândise la apartamente de 2 camere, de 3 camere şi la penthouse-uri, cu suprafețe între 53 mp şi 149 mp. Ca orice alt ansamblu rezidenţial de asemenea dimensiuni, şi Casablanca Residence s-ar fi ridicat în mai multe etape, prima presupunând realizarea a 360 de locuinţe.

 

Vezi oferta de ansambluri rezidențiale din Titan, de pe portalul www.dezvoltatorimobiliar.ro.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV21HPAKF02