Cartierul Tamisa

Cartierul din Bucuresti in care se vand sute de locuinte in stadiul de proiect

Cartierul din Bucuresti in care se vand sute de locuinte in stadiul de proiectŞtim cu toţii că în Bucureşti, în ultimii ani, dezvoltatorii imobiliari au construit ansambluri rezidenţiale cu precădere în zonele periferice, şi mai puţin în centrul oraşului. Cartierele Berceni, Rahova sau Drumul Taberei sunt înţesate de proiecte rezidenţiale, cu locuinţe la cele mai mici preţuri din oraş, însă lucrurile par să ia o altă turnură. Acest trend pare în sfârşit să se schimbe, o dată cu succesul complexurilor rezidenţiale din zona Mihai Bravu-Vitan.

 

Stabilizarea preţurilor locuinţelor din Bucureşti, dar şi interesul mai mare al cumpărătorilor pentru apartamente din zonele centrale, semicentrale şi de Nord i-au convins pe dezvoltatorii imobiliari să mizeze tot mai mult pe construcţii în cartierele mai bine cotate ale oraşului. Este şi cazul proiectelor rezidenţiale reunite sub numele de Mihai Bravu Residence, aflate în zona Mihai Bravu-Vitan, foarte aproape de centrul oraşului.

 

Aici apartamentele se vând la stadiul de proiect, atât de mult impresionează prin calitate!

 

În total, în ultimii 3 ani au fost finalizate 4 ansambluri rezidenţiale sub denumirea Mihai Bravu Residence, din cartierul Vitan şi toate sunt vândute în întregime, multe dintre ele încă din stadiul de proiect. Peste 220 de locuinţe noi (de la apartamente de 2 camere până la duplexuri de 6 camere) au fost construite în aceste complexuri rezidenţiale, aşa că datorită vânzărilor excelente, dezvoltatorii au decis continuarea proiectelor, cu încă 2 ansambluri deja anunţate – Mihai Bravu Residence V şi Mihai Bravu Residence VI.

 

Acestea cuprind câte 15, respectiv 14 locuinţe, de 2 şi 3 camere, distribuite în blocuri de câte 4 etaje, care vor fi gata în a două parte a anului 2016 şi care sunt disponibile la preţuri începând cu 67.000 euro. Pentru orice fel de informaţii care te-ar putea interesa referitor la ansamblurile Mihai Bravu Residence V şi Mihai Bravu Residence VI poţi accesa această pagină sau această pagină.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV0569XYV12