Cartierul Tamisa

Aproape jumatate din apartamentele din Park Residences 5 vandute inainte de finalizare

Aproape jumatate din apartamentele din Park Residences 5 vandute inainte de finalizare40% din cele 160 de apartamente care se construiesc în ansamblul rezidenţial Park Residences 5 au fost vândute înainte de finalizarea lucrărilor, anunţă compania Nordis, cea care se ocupă de vânzările din complex.

 

 

Complexul rezidenţial Park Residences 5 are succes chiar dacă locuinţele nu au fost încă finalizate. Compania imobiliară Nordis a anunţat că 40% din cele 160 de apartamente au fost deja vândute. Ansamblul se construieşte în Sectorul 1 al Bucureştiului, în apropiere de Lacul Străuleşti.

 

Oferta de locuinţe din ansamblu este foarte variată. Clienţii au de ales dintre studiouri şi apartamente de 2, 3, 4 şi 5 camere, ale căror preţuri pornesc de la 49.000 euro (fără TVA). Şi suprafeţele apartamentelor sunt generoase, variind între 44 metri pătraţi (studiouri) şi 170 metri pătraţi (apartamentele de 5 camere).

 

În cadrul complexului rezidenţial Park Residences 5 se construieşte şi o zonă comercială, o piscină, sală de fitness, saună, magazin Shop&Go, loc de joacă pentru cei mici, bancomat şi salon de înfrumuseţare. Nelipsite sunt şi paza şi supravegherea video 24 de ore din 24.

 

Lucrările la ansamblul rezidenţial Park Residences 5 au început în luna noiembrie a anului trecut şi în prezent sunt gata în proporţie de 70%. Complexul va fi 100% gata în primăvara anului viitor.

 

Oferta Park Residences o gasiti AICI!

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV05PXRST12