Cartierul Tamisa

Ansamblul Citadella Titan este vandut in intregime

Ansamblul Citadella Titan este vandut in intregimeAnsamblul rezidenţial Citadella Titan este vândut în întregime, conform informaţiilor de la compania Premier Estate. Cele 2 blocuri de 224 apartamente sunt ocupate.

În Titan, vânzările de apartamente noi merg ceas. Recent, am aflat că ansamblul rezidenţial Citadella Titan a fost vândut în totalitate. Astfel, cele 224 de locuinţe din cele 2 imobile ale proiectului au fost tranzacţionate. 85% din vânzări au avut loc prin programul Prima Casă, potrivit Premier Estate Management, compania care se ocupă de complex. Investiţia în ansamblul rezidenţial Citadella Titan a costat 15 milioane euro.

Ansamblul rezidenţial Citadella Titan se întinde pe o suprafaţă de aproape 8.000 mp. Lucrările la cele 2 blocuri din complex au fost finalizate la începutul anului 2010. Din cauza insolvenţei, vânzările au stagnat până în anul 2013. În septembrie 2015, la vânzare mai erau doar 40 de apartamente, aşa că în decurs de 10 luni proiectul a fost complet vândut.

Din februarie 2013, ansamblul Citadella Titan este administrat judiciar de firma Euro Insol, specializată în reorganizare judiciară, după ce a fost declarat în insolvenţă. Din martie 2014, proiectul a intrat în portofoliul companiei de consultanţă şi vânzări asistate în domeniul imobiliar Premier Estate Management, scrie zf.ro.

Citadella Titan cuprinde 2 blocuri de apartamente in Titan, de câte 14 etaje, din care 38 sunt apartamente studio, 114 apartamente de 2 camere si 72 apartamente de 3 camere. Preturile de vânzare s-au încadrat între 35.000 euro și 65.000 euro (fără TVA).

Eşti interesat de locuinţe în Titan? Vezi lista de ansambluri rezidenţiale din Titan, prezente pe DezvoltatorImobiliar.ro.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV09K2L8T12