Cartierul Tamisa

262 de apartamente noi in ansamblul rezidential Evocasa Armonia

262 de apartamente noi in ansamblul rezidential Evocasa ArmoniaAnsamblul rezidențial Evocasa Armonia, situat în cartierul Titan, din București, cupinde 262 de apartamente noi, care au fost construite în prima faza a proiectului. Dintre acestea, apartamentele cu 2 camere au fost deja vândute. În prezent, clienții pot alege între garsoniere, apartamente cu 3 camere sau penthouse-uri.

 

Bucătăriile complet mobilate și utilate sunt ofertele speciale pentru locuințele cu 3 camere din cadrul ansamblului rezidențial Evocasa Armonia, din București. De asemenea, în acest complex cei interesați pot achiziționa și garsoniere sau penthouse-uri, însă momentan nu și apartamente noi cu 2 camere, stocul acestora fiind epuizat, cel puțin pentru prima fază a proiectului.

 

Evocasa Armonia este alcătuit din trei blocuri de locuințe. În prima etapă a proiectului, în două dintre cele trei blocuri s-au construit imobile. Apropierea de Parcul Titan, dar și de centre comerciale importante, cum ar fi Auchan, Cora sau Billa, fac din ansamblul rezidențial al dezvoltatorului Adama un loc ideal atât pentru cei care-și doresc să locuiască într-o zonă verde, dar și pentru cei care doresc  să aibă la dispoziție posibilități de a-și cumpăra cele necesare din locații importante. Nu în ultimul rând, un număr mare de mijloace de transport în comun RATB, dar și stația de metrou Titan facilitează deplasarea rapidă în majoritatea zonelor din București.

 

Alte ansambluri rezidențiale dezvoltate de către Adama în Capitală sunt Edenia Titan și Evocasa Optima. Aproximativ o pătrime din locuințele disponibile în cadrul acestora sunt deja vândute. Imobilele vor fi gata începând cu luna septembrie 2013. Evocasa Selecta este cel de-al patrulea complex realizat de Adama în București.

 

În România, dezvoltatorul Adama mai are proiecte rezidențiale în Ploiești, Bacău, Iași, Brașov și Cluj. De-a lungul anilor, Adama a vândut în țara noastră peste 1.000 de locuințe noi.

 

Vezi oferta de ansambluri rezidențiale din Titan!

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI