Cartierul Tamisa

Solutia care permite mai multor romani sa ia un credit Prima Casa

Solutia care permite mai multor romani sa ia un credit Prima CasaDeşi programul Prima Casă are un succes foarte mare, încă sunt mulţi români care nu au posibilitatea să primească un credit Prima Casă, pentru că au deja o locuinţă mai mare de 50 de metri pătraţi. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, propune o soluție prin care toate persoanele care doresc un upgrade imobiliar să poată lua un credit Prima Casă, în condiţiile în care îşi vând locuinţele actuale.

 

"Au existat solicitări de la persoane care au achiziţionat o primă casă. Ei doresc să treacă la un apartament, să spunem, de la o garsonieră, de la un apartament cu două camere la un apartament cu trei camere, respectiv cu patru camere, şi atunci nu ar mai fi «Prima Casă». Trebuie să găsim şi pentru dumnealor o soluţie, astfel încât cât mai multe persoane să poată aplica", au fost cuvintele Ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov.

 

Primele discuţii despre posibilitatea modificării programului Prima Casă ar urmă să aibă loc la sfârşitul lunii februarie, potrivit lui Darius Vâlcov.

 

Află tot ce trebuie să știi despre programul Prima Casă, din ghidul nostru Prima Casă!

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI