Cartierul Tamisa

Schimbarea modificarii – conditiile Prima Casa raman la fel!

Schimbarea modificarii – conditiile Prima Casa raman la fel!Potrivit Ministerului Finanţelor, programul Prima Casă va rămâne la fel, cu toate că reprezentanţii Fondului de Garantare anunţau în urmă cu câteva săptămâni că vor modifica mai multe dintre prevederile acestuia.

Lucrurile devin tot mai neclare pentru românii care vor să-şi cumpere locuinţe prin credite Prima Casă. Deşi Fondul de Garantare spusese că va schimba condiţiile programului, acum ministrul Finanţelor, Anca Dragu, declara că nu ia în calcul să modifice nimic la Prima Casă.

Totuşi, ministrul Finanţelor anunţă posibilitatea redistribuirii plafoanelor existente de la băncile care încă mai au fonduri pentru Prima Casă către cele care nu mai au fonduri.

“Nu luăm în calcul modificarea condiţiilor pentru Prima Casă. Sunt 280 de milioane lei disponibili în acest moment. Facem o analiză. Trebuie să identificăm dacă există sume disponibile la anumite bănci, să facem o redistribuire a acestora şi apoi vom decide ce se întâmplă cu cererile care există în acest moment la bănci. În acest moment am invitat băncile, discutăm cu ele, pentru că dorim să avem o reacţie a lor cu privire la eficientă acestui program. El a fost demarat în 2009 şi, până în prezent, nu s-a făcut o analiză a programului. Această este faza în care discutăm cu toţi factorii implicaţi, să vedem şi noi ce efect a produs acest program în piaţă”, a declarat Anca Dragu, citată de agerpres.

Creditele Prima Casă sunt cele mai ieftine împrumuturi de locuinţe din piaţa românească. De la sfârşitul anului 2015, marja de dobândă care se aplică peste Robor-ul la 3 luni a fost scăzută cu 0,5%, până la 2%. Cum Robor-ul la 3 luni este sub 1% pe an, dobanda pe care românii o plătesc la Prima Casă nu depășește 3%.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV07XOJBE12