Cartierul Tamisa

Probleme pentru clientii care au cerut credite Prima Casa in euro

Probleme pentru clientii care au cerut credite Prima Casa in euroBăncile din România care au aprobat credite Prima Casa în euro pentru clienți i-au anunțat pe aceștia că plafonul de garanții s-a epuizat. Așadar, deși oamenii au plătit avansul de 5% pentru casa sau apartamentul dorit, se văd în situația de a nu mai primi finanțările de care au nevoie. Care sunt soluțiile pentru ieșirea din acest impas aflați din articolul nostru.

 

Tot mai multe bănci din România le-au dat o veste neașteptată clienților care au achitat avansul de 5% pentru un credit Prima Casa în euro: nu mai există bani pentru garanții. Cum peste 95% dintre creditele Prima Casa au fost acordate în euro, rămâne de văzut care sunt soluțiile pentru depășirea acestei probleme. Un impediment în plus este și faptul că Ministerul Finanțelor a anunțat suplimentarea fondurilor pentru Prima Casă, însă doar în lei.

 

Un lucru ce poate fi făcut într-un timp relativ scurt este relocarea fondurilor de la acele bănci care nu-și terminaseră plafoanele pentru Prima Casă către băncile care au clienți cu dosare aprobate și antecontracte semnate, dar care au rămas fără garanții. În acest caz, clienților fie li se vor recalcula ratele, dar în lei, fie vor putea să ceară înapoi proprietarilor avansul de 5%.

 

Cu toate că peste 95% dintre creditele Prima Casă au fost acordate în euro, bancherii spun că nu sunt mulți clienți care au plătit avansul, însă au fost anunțați că nu mai sunt garanții. O soluție propusă de către bănci este oferirea altor credite ipotecare în euro, pentru care însă clienții trebuie să achite un avans de 25%. Totuși, dobânzile sunt la un nivel asemănător cu creditele Prima Casă.

 

Creditele Prima Casă, în 2013

 

Doar de la începutul lui 2013 au fost aprobate peste 17.000 de dosare pentru programul Prima Casă. Valoarea acestora depășeste 600 de milioane de euro. Deși băncile mai au încă un plafon de circa 180 de milioane de euro, ele au alocat deja o mare parte dintre acești bani pentru clienti.

 

Finanțările pentru Prima Casă, doar în lei

 

Guvernul a anunțat suplimentarea fondurilor pentru Prima Casă, însă doar în lei. Această mutare are ca scop ieftinirea creditării în moneda națională.

 

Sursa: zf.ro

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI