Cartierul Tamisa

Prima Casa prin ANL – 500 de milioane de lei disponibili

Prima Casa prin ANL – 500 de milioane de lei disponibiliOamenii care locuiesc cu chirie în apartamentele ANL  pot cumpăra locuințele, folosind Programul Prima Casă. Această procedură a fost lansată oficial. Plafonul de garantare este de 500 de milioane de lei.

 

Statul facilitează contractarea creditelor garantate pentru chiriații din blocurile Agenției Naționale pentru locuințe. Conform Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, aceste apartamente pot fi achiziționate și prin credite ipotecare acordate de alte bănci. Prin Programul Prima Casă au fost alocate fonduri de garantare de 500 de milioane de lei.

 

Cum se pot cumpăra locuințe prin Programul Prima Casă prin ANL?

 

Titularii contractelor de închiriere ale apartamentelor din blocurile ANL pot cumpăra apartamentele după primul an de chirie. Mai exact, ce trebuie aceștia să facă? Ei trebuie să trimită o cerere autorităților locale care administrează apartamentele.

 

În ultimii 12, prin programul Locuințe pentru tineri destinate închirierii, implementat de către Agenția Națională pentru Locuințe, au fost tranzacționate aproape 31.000 de apartamente. Finanțările au venit de la Bugetul de Stat.

 

Despre Programul Prima Casă

 

De la începutul Programului Prima Casă, în anul 2009, s-au acordat in jur de 98.000 de credite, care au totalizat aproximativ 3,7 miliarde de lei. Doar în 2013 s-au acordat peste 17.000 de credite, în valoare de 640 de milioane de euro.

 

Sursa foto: ro.wikipedia.org

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI