Prima Casa, numai in lei: plusuri si minusuri

31-07-2013 / Blog prima casa

Prima Casa, numai in lei: plusuri si minusuriCum Ministerul Finanțelor a anunțat că toate creditele Prima Casă vor fi acordate doar în lei, după suplimentarea cu un miliard de lei a plafonului, rămâne de vazut care vor fi efectele asupra pieței imobiliare. Deși, pe termen scurt, este clar că ratele pentru Prima Casă vor fi mai mari, pe termen mediu și lung se pare că ne îndreptăm spre o ieftinire a acestora.

 

Continuarea programului Prima Casă, benefică pentru toata lumea

 

Pentru început, trebuie spus că decizia Guvernului de a suplimenta fondurile pentru Prima Casă este o veste excelentă atât pentru bănci, cât și pentru oamenii care doresc să-și cumpere case sau apartamente. Până la urmă, Prima Casă este un program social care stimulează segmentul construcțiilor.

 

De asemenea, se va continua finanțarea segmentului vechi de case și apartamente. Cu alte cuvinte, decizia Guvernului vine în întâmpinarea unui eventual blocaj pe piața imobiliară.

 

Prima Casă, numai în lei - minusuri, însă doar pe termen scurt

 

Poate cel mai important dezavantaj pentru creditele Prima Casă în lei este reprezentat de rata dobânzii anuale efective. Potrivit unei analize a site-ului conso.ro, cea mai accesibilă DAE în lei este de 7,06%. Dobânda anuală efectivă pentru creditele în euro este cu peste două procente mai mică, cea mai bună ofertă fiind de 4,72%. O analiză simplă ne arată ca rata lunară pentru un credit Prima Casă în lei este, în prezent, cu aproape 30% mai mare decât pentru unul în euro.

 

Cu toate acestea, DAE pentru creditele în lei se află într-o continuă scădere, începând cu anul trecut și de aceea, este de așteptat ca nivelul acesteia să devină din ce în ce mai mic.

 

Prima Casa, în lei - semnale pozitive pentru viitor

 

*Reducerea riscului valutar este una dintre cele mai importante măsuri care s-au luat odată cu trecerea la programul Prima Casă în lei. Reprezentanții agenției Coldwell Banker Romania susțin aceasta idee: "Acordarea de finanțări exclusiv în lei prin Prima Casă va reduce riscul valutar într-o perioadă în care, deși nu la fel de ridicate ca în trecut, incertitudinile economice rămân prezente. În plus, Banca Națională a arătat în ultimii ani o politică de încurajare a creditării în moneda națională prin reduceri succesive ale dobânzii monetare, ceea ce în viitor ar putea să ducă la o scădere a dobânzilor pentru creditele în lei prin Prima Casă".

 

Ce înseamna reducerea riscului valutar? Practic, oamenii care iau un credit Prima Casă nu-și vor mai face griji că trebuie să meargă la banca să schimbe leii în euro pentru a-și plăti ratele. Practic, dependența de cursul valutar dispare.

 

*Scăderea dobânzii cheie (ROBOR), de la 5,25% la 5% a fost un alt semnal pozitiv pentru programul Prima Casă în lei. Practic, Guvernul și-a pregătit dinainte terenul înainte de a anunța suplimentarea fondurilor pentru popularul program, însa doar în lei. Astfel, băncile sunt încurajate să reducă dobânzile la creditarea în moneda națională.

 

*Creditele în lei scad gradual. Începând cu toamna trecută, dobânda DAE a scăzut cu peste 1,25%, de la 8,33% la 7,06%.

 

La ce să ne așteptăm?

 

Trecerea la un program Prima Casă doar în lei se anunță a fi o mutare ce ar putea aduce beneficii. Cu toate acestea, trebuie să mai așteptăm înainte să ne pronunțăm. De la apariția acestui program guvernamental, peste 95% dintre creditele contractate au fost în euro.

 

De un singur lucru putem fi siguri: continuarea programului Prima Casă este o măsură foarte așeptată și care va susține segmentul imobiliar în continuare.

 

Sursa foto: agenda.ro

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.