Cartierul Tamisa

Modificari la Prima Casa – vezi noutatile

Modificari la Prima Casa – vezi noutatileProgramul Prima Casă va avea câteva modificări pe care cu toţii trebuie să le cunoaştem. Iată care sunt cele mai importante noutăţi ale programului Prima Casă:

 

1. Băncile care au participat la Prima Casă şi au renunţat între timp pot acum să revină

 

Una dintre noutăţile programului Prima Casă este că băncile care au fost înscrise iniţial, însă au renunţat pot de acum să revină şi să acorde noi credite Prima Casă.

 

Pentru a putea reintra în Prima Casă, aceste instituţii vor trebui să folosească jumătate din garanţiile acordate în cadrul programului, dacă perioada de acordare a fost atunci Statul garanta în întregime creditele.

 

2. Se va clarifica situaţiile în care solicitanţii Prima Casă vor să înlocuiască locuinţele achiziţionate

 

Românii care au cumpărat un credit Prima Casă şi vor totuşi să înlocuiască locuinţa achiziţionată cu altă pot de acum să facă acest lucru. Totuşi, schimbul este posibil doar dacă nouă locuinţa are o valoare mai mare decât prima şi o suprafaţă utilă superioară.

 

3. Veţi putea închiria sau vinde locuinţele cumpărate prin Prima Casă

 

O altă prevedere a programului Prima Casă susţine că locuinţele cumpărate vor putea fi închiriate şi chiar vândute înainte de expirarea termenului legal (de 5 ani), dacă se plăteşte integral creditul datorat.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV07Q2FR812