Cartierul Tamisa

Fondurile Prima Casa, deja aproape epuizate!

Fondurile Prima Casa, deja aproape epuizate!Fondurile noi pentru Prima Casă sunt deja aproape epuizate, potrivit economica.net. Cele mai mari bănci din ţară au epuizat banii alocaţi, în timp ce doar câteva instituţii de creditare mai mici mai au la dispoziţie plafoane.

Din cele 18 bănci din România care acordă credite Prima Casă, 11 au anunţat că deja au folosit noile fonduri alocate la începutul lunii iunie 2016. Acestea sunt BCR, BRD, Raiffeisen Bank, ING Bank, UniCredit, CEC Bank, Bancpost, Banca Transilvania, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Credit Agricole.

Ce bănci mai au încă fonduri pentru Prima Casă?

Conform economica.net, Bank Leumi, Piraeus Bank şi OTP Bank mai primesc sigur solicitări pentru Prima Casă. Situaţia la Garanti Bank şi la Banca Românească este neclară, în sensul în care cele 2 bănci nu oferă certitudinea că noii clienţi vor mai prinde credite.

Prima Casă, cel mai de succes program de creditare de locuinţe din România

De la începutul programului Prima Casă, băncile din România au vândut aproape 182.000 de credite, în valoare de 3,5 miliarde euro, adică 15,6 miliarde lei. Doar în primele 4 luni din 2016, românii au cumpărat peste 13.100 credite Prima Casă, de 2 ori mai multe faţă de acelaşi interval al anului trecut.

Noul plafon pentru Prima Casă recent alocat de Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să fie suficient pentru vânzarea a circa 4.000 de credite, dacă luăm în calcul o valoare medie de 27.000 euro/finanţare, cât s-a înregistrat până acum. Totuşi, pentru că multe dintre băncile care participă la programul Prima Casă aveau deja în derulare dosare, pentru care aşteptau alocarea de fonduri, banii au fost rapid utilizaţi şi de aceea doar foarte puţine instituţii mai acceptă clienţi noi.

BRD şi BCR au primit cele mai mare plafoane, de 111 milioane lei, respectiv 88,6 milioane lei.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV06YOJA512