Cartierul Tamisa

Categoria principala de clienti pentru Prima Casa

Categoria principala de clienti pentru Prima CasaCei mai mulţi clienţi care au cumpărat credite Prima Casă de la BRD sunt tinerii cu vârste între 19 şi 35 ani. 70% din clienţii BRD pentru Prima Casă se încadrează în această categorie.

 

Potrivit zf.ro, 7 din 10 clienţi BRD pentru programul Prima Casă sunt tinerii cu vârste între 19 şi 35 ani. Tinerii sunt cei mai numeroşi clienţi care accesează un credit Prima Casă, datorită condiţiilor avantajoase pentru ei.

 

Conform informaţiilor oferite de către BRD, în anul 2014 nu mai puţin de 10% din clienţii Prima Casă au avut vârste între 19 şi 25 ani, în creştere semnficativă faţă de anii trecuţi.

 

„Remarcăm faptul că anul trecut s-a văzut o scădere a mediei de vârstă pentru programul Prima Casă. Cea mai vizibilă evoluţie a avut loc pe segmentul 19-25 de ani, ceea ce reflectă foarte probabil o evoluţie pozitivă a veniturilor acestei categorii de vârstă“, au declarat oficialii BRD.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV04CVTSO12