Cartierul Tamisa

BCR primeste o cincime din noua felie pentru Prima Casa

BCR primeste o cincime din noua felie pentru Prima CasaBCR, cea mai mare bancă din România, a primit fonduri în valoare de 88,6 milioane lei, din noul plafon Prima Casă. Astfel, BCR are aproape o cincime din suma oferită de către Ministerul Finanţelor pentru programul Prima Casă.

Din cei 500 milioane lei alocaţi instituţiilor de creditare din România pentru noul plafon Prima Casă, 88,6 milioane lei au fost trimişi către BCR, cea mai mare bancă din ţară. Din această sumă, BCR va putea să acorde credite Prima Casă în valoare de aproximativ 177 milioane lei, întrucât jumătate din garanţii sunt suportate de către Stat.

Într-un comunicat de presă, BCR anunţă că din suma primită de la Ministerul Finanţelor pentru programul Prima Casă banii vor fi folosiţi cu prioritate pentru solicitările aprobate deja, iar dosarele aflate în proces de analiză îşi vor continua fluxul de procesare ca şi până acum.

Aceeaşi bancă anunţă că în prima parte din anul 2016 creşterea cererilor pentru credite Prima Casă a fost de 350%, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut. De aceea, BCR estimează că noul plafon, în valoare de 88,6 milioane lei, va fi suficient pentru circa 1.000 de credite Prima Casă, în mare parte din ele pentru clienții cu dosarele aprobate deja. În aceste condiţii, mai mult ca sigur că BCR va epuiza în termen record noile fonduri şi va necesita un nou plafon.

De la sfârşitul anului 2009, când programul Prima Casă a fost lansat pe piaţă şi până acum, BCR a vândut 51.000 de astfel de împrumuturi, de 8,5 miliarde lei. 182.000 de credite Prima Casă au fost acordate de toate băncile din ţară.

18 bănci din România participă la programul Prima Casă. Acestea sunt Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole, Garanti Bank, ING Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV09KGN9A12