Cartierul Tamisa

Anca Dragu: Programul Prima Casa va fi suplimentat in septembrie

Anca Dragu: programul Prima Casa va fi suplimentat in septembrieEste confirmat! Vor fi mai mulți bani pentru Prima Casă. Plafonul pentru programul guvernamental va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie se va finaliza o strategie pe termen mediu de 5 ani, în așa fel încât toate părţile implicate să conceapă planuri pe un asemenea termen, a declarat ieri seară, la o emisiune televizată, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu. 

”Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 şi în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului”, a spus ministrul Finanţelor.

Cererea de finanţări pe Prima Casă a crescut foarte mult în perioada dezbaterilor cu privire la Legea dării în plată, ”iar acum se întâmplă la fel pentru că oamenii nu ştiu dacă programul va mai fi la anul sau nu”, a mai adăugat Anca Dragu.

De asemenea, ministrul Finanțelor spune că este nevoie de predictibilitate, pentru ca dezvoltatorii cât și cetățenii să-și facă planuri pe termen mediu.

Inițial, pentru programul Prima Casă a fost alocat un plafon de 1.6 miliarde de lei în 2016. După intrarea în vigoare a legii dării în plată, plafonul a fost suplimentat cu 500 de milioane de lei.

Peste 21 000 de români și-au luat apartamente sau case prin programul guvernamental în prima jumătate a anului 2016. Garanțiile pentru programul guvernamental date de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) au crescut cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. La finalul lunii iulie, stocul de credite ipotecare, atât în lei, cât și în euro, era de aproximativ 55,6 miliarde de lei, conform datelor BNR.

Strategia Națională a Locuirii a fost pusă recent în dezbatere publică de către Ministerul Dezvoltării. Ce spun documentele? Plafonul de garantare de 60.000 de euro pentru apartamentele vechi şi 70.000 de euro pentru cele noi, "nu este destul de eficient" în filtrarea şi orientarea către persoanele care au cu adevărat nevoie de acest tip de asistenţă din partea guvernului.

Atenție pentru cei care și-au luat o locuință prin Prima Casă! Fiscul a aunțat faptul că în primăvară va începe procedurile pentru executarea silită a 389 de debitori din cadrul acestui program.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV05FHX0V12