Cartierul Tamisa

Vestea anului – locuintele din Romania, aproape de un nou boom

Vestea anului – locuintele din Romania, aproape de un nou boomPreţurile locuinţelor din România, în special cele ale imobilelor noi, au trecut de la tendinţa de stabilizare, la cea de creştere susţinută, potrivit unei analize imobiliare. Această veste creează premisele pentru un nou boom, care ar putea avea loc în următoarele luni!

 

Casele şi apartamentele din România au depăşit perioada de scădere a preţurilor, dar şi pe cea de stabilizare, în care fluctuaţiile erau mici şi nesemnificative. Acum a venit momentul în care preţurile se aşază în majoritatea oraşelor ţării, astfel încât creşterea de 10% de la sfârşitul lunii decembrie 2014 şi până la sfârşitul lunii octombrie 2015 este una firească.

 

De ce spunem asta? Foarte simplu: cererea pentru locuinţe este din ce în ce mai mare, capacitatea de creditare a băncilor a început să se îmbunătăţească vizibil, iar calitatea construcţiilor rezidenţiale din marile oraşe este din ce în ce mai bună. În aceste condiţii, a crescut numărul locuinţelor noi din zonele foarte bune ale oraşelor precum Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Iaşi, Braşov şi Bucureşti şi automat şi preţurile la nivel naţional au urcat.

 

100 euro/ mp – atât au crescut preţurile locuinţelor în ultimele 11 luni

 

În ultimele 11 luni, preţul mediu al unei locuinţe din România a urcat cu aproape 100 euro/mp, de la 891 euro la 980 euro. Chiar şi aşa, acesta este cu peste 52% mai mic faţă de anul 2008, cel mai scump an din punct de vedere al pieţei rezidenţiale din România.

 

Într-un articol anterior, discutam despre creșterea semnificativă a bugetului maxim al românilor pentru locuințe. Conform studiului ImoResearch, din octombrie 2015, de la un târg imobiliar, în ultimele 4 luni cumpărătorii de apartamente (și în special tinerii) alocă sume chiar mai mari de 70.000 euro pentru o locuință, așa că aceste creșteri ale prețurilor imobilelor nu ar trebui să mai mire pe nimeni.

 

Cât este diferenţa dintre locuinţele vechi şi cele noi în Bucureşti?

 

În Bucureşti, cel mai important oraş din România şi pentru piaţa imobiliară, preţul mediu pentru un apartament nou depăşise 1.150 de euro în luna octombrie 2015, nivel mai mult decât înjumătăţit faţă de începutul anului 2008, însă peste suma de la sfârşitul anului 2014. O locuinţă veche din Bucureşti costă 1.043 euro în luna octombrie 2015.

 

Ce va urma în continuare?

 

Nimeni nu poate spune cu exactitate cum va arată viitorul pieţei imobiliare româneşti. Totuşi, sunt toate premisele că vor continuă să crească ofertele de locuinţe noi construite în zonele centrale şi semicentrale ale marilor oraşe, pentru că românii par mai pregătiţi că oricând să renunţe la compromisuri.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI