Cartierul Tamisa

Sectorul constructiilor, crestere in luna iunie

Sectorul constructiilor, cretere in luna iunieLucrările de construcţii și-au menținut ritmul de creștere și în luna iunie a acestui an, cu un procent de 5,6% mai mult faţă de aceeaşi lună din 2015, se arată în datele publicate de Institutul Național de Statistică.

Luna trecută, lucrările de construcţii au crescut cu 8,9% faţă de luna mai din 2015. Dacă se iau în calcul toate cele șase luni de la începutul anului, construcțiile au avansat cu un procent de 5,3% față de aceeași perioadă din anul trecut.

Clădirile rezidențiale au obținut un avans de 13,3%, iar construcţiile inginerești de 7,2%, față de luna iunie a anului trecut. Pe de altă parte, lucrările la clădirile care nu sunt de tip rezidențial, au scăzut cu 1,3% față de luna iunie din 2015.

"Pe elemente de structură s-a înregistrat creştere la lucrările de construcţii noi cu 12,2%. Scăderi au fost la lucrările de reparaţii capitale şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 10,1% respectiv cu 2,8%", apare în comunicatul INS.

În 2015, numărul locuințelor terminate a crescut cu 10,4% față de 2014, dar nu depășește nivelul ridicat dinaintea crizei economice. De exemplu, în anul 2008 erau gata peste 64.414 de locuințe.

Cât despre piața imobiliară, în primele șase luni ale anului, românii au tranzacționat aproximativ 456.070 de imobile, cu aproape 9,6% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, conform unor date prezentate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate. 80.173 de imobile din toată țara au fost tranzacționate în luna iunie a acestui an, cu 1.000 de proprietăţi mai mult față de luna mai. În comparație cu prima lună din vara lui 2015, tranzacțiile au crescut cu aproximativ 7.000.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI