Cartierul Tamisa

Romania in topul cresterii lucrarilor de constructii din UE

Romania ocupă locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește creșterea lucrărilor de construcții în luna mai 2016, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, scrie Agerpres. Potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat), procentul este în urcare cu 7,5%, iar pe primul loc se situează Suedia, cu 14,4%.

Lucrările la nivelul întregii Uniuni au scăzut cu 1,1%, iar în zona euro s-a înregistrat o depreciere cu 0,8%. Cele mai mari scăderi ale lucrărilor de construcții au fost înregistrate în Ungaria – minus 26,6% , Slovenia – minus 21,2% și Polonia – minus13,8%.

Pe de altă parte, comparând lunile aprilie și mai 2016, România a fost tot pe locul doi, de această dată din punct de vedere al scăderilor lucrărilor de construcții, cu un minus de 3%. La nivelul Uniunii Europene, s-a înregistrat o diminuare cu 0,7%, iar în zona euro o depreciere cu 0,5%.

Conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), volumul lucrărilor de contrucții a urcat cu 5% în primele cinci luni ale anului, în comparație cu aceeași perioadă din 2015.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI