Cartierul Tamisa

Romania are cei mai multi proprietari de case si apartamente din Europa

Romania are cei mai multi proprietari de case si apartamente din EuropaConform Eurostat, România are cei mai mulți proprietari de case și apartamente din Europa. Peste 96% dintre români au un apartament sau o casă, lucru obișnuit pentru țările fost comuniste, potrivit Le Figaro.

 

Pe locul al doilea în clasamentul țărilor cu cei mai mulți proprietari de locuințe din Europa se află Lituania. Aici, 92,3% dintre oameni dețin o casă sau un apartament. Pe ultimul loc al podiumului se clasează Croația (92,1% din populație). La polul opus, în Elveția doar 43,8% dintre oameni au o casă sau un apartament.

 

La distanță foarte mare de Croația se află Germania, unde 53,4% din populație este proprietară de case sau apartamente. Peste 28% dintre oameni au credit sau ipotecă pe aceastea. Sistemul fiscal german, dar și problemele apărute în țară dupa terminarea celui de-al doilea război mondial au condus către această situație.

 

În Marea Britanie, Italia sau Spania procentul persoanelor care dețin o casă sau un apartament depășește 65% (ajunge până la 82,7%, în Spania). În statul iberic s-au construit în jur de 800.000 de locuințe între anii 2005 și 2007, mai mult decât alte state europene la un loc. Cu toate acestea, peste 700.000 de case și apartamente din Spania nu au proprietar.

 

Media din Uniunea Europeană pe segmentul populației proprietară de locuințe este de 70,9%.

 

Sursa foto: economica.net

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI