Cartierul Tamisa

Razboiul mall-urilor la inceput de toamna

Razboiul mall-urilor la inceput de toamnaPrima zi din septembrie este o dată importantă pentru piața centrelor comerciale din România și poate fi reținută și sub numele de: războiul mall-urilor. În timp ce vom avea parte de marea deschidere ParkLake, AFI Palace Cotroceni lansează cel mai mare parc de aventură dintr-un mall din Europa.

Câte puțin despre fiecare

ParkLake este construit pe terenul fostei baze sportive Spartac, aproape de parcul Titan și de stația de metrou Dristor. În cei peste 70.000 de mp vor fi mai mult de 200 de magazine, printre care și noi branduri care ajung pentru prima dată în România. Investiția de peste 180 de milioane de euro a fost făcută de companiile Sonae Sierra şi Caelum Development. ”Aşa cum spune conceptul nostru, vrem să reunim ideea de natură, familie şi cumpărături sub acelaşi acoperiş şi să creăm un spaţiu care se vrea mai mult decât un loc pentru cumpărături. Suntem încântaţi să vedem că nu mai este mult până atunci, până pe 1 septembrie.”, a declarat Ingo Nissen, Managing Director al Sonae Sierra, responsabil cu proiectele de dezvoltare din România.

Ca răspuns la apariția noului mall, AFI Palace Cotroceni deschide AFI Aventurier, cel mai mare parc de aventură dintr-un mall din Europa. Ce va cuprinde acest spațiu? Un traseu pentru adulți cu peste 25 de segmente, cu grade de dificultate diferite, dar și un traseu pentru copii. Cel mai înalt punct care poate fi atins este situat la aproape 26 de metri, echivalentul înălțimii unei clădiri cu 9 etaje. O altă atracție pentru curajoși este pânza de păianjen, cu o dimensiune de 250 mp, fiind cea mai mare dintr-un parc de aventură din România. Mai mult decât atât, AFI Aventurier vine cu cea mai lungă tiroliană dintr-un centru comercial din Europa, cu dimensiunea de 110 metri. Cei care sunt amatori de senzații tari pot vizita parcul zilnic, între orele 10:00 – 23:00.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV11YBNFX12