Cartierul Tamisa

Primarul General vrea o noua lege a Capitalei

Primarul General vrea o noua lege a CapitaleiMiercuri a avut loc o întâlnire între primarul general al Capitalei, Gabriela Firea și reprezentanții Direcţiilor de Urbanism şi Patrimoniu din cadrul PMB, la care au fost prezenți și experţii care lucrează la întocmirea Planului Urbanistic General al Bucureştiului. Discuția s-a axat pe realizarea unui Plan Urbanistic General revizuit și conceperea unui proiect de ”lege a Capitalei”.

”Reprezentantul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism 'Ion Mincu', arhitectul Tiberiu Florescu, a declarat că PUG-ul, odată finalizat, poate fi cu adevărat operaţional, doar dacă va exista o nouă lege a Capitalei, iniţiativă pe care Gabriela Firea a avut-o de altfel în calitatea sa de senator. Primarul Capitalei a explicat că şantierele şi lucrările de infrastructură din Capitală nu sunt corelate din cauza faptului că există şapte bugete şi şapte unităţi de decizie administrativă în Bucureşti. O nouă lege a Capitalei ar putea reglementa toate domeniile - transporturi, sănătate, salubritate”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Municipiului București.

Cu alte cuvinte, se va crea un grup de lucru ce va elabora un nou proiect de lege pentru Capitală, iar Universitatea 'Ion Mincu' se va ocupa de expertiza necesară pentru acest proiect.

În plus, au fost discutate și analizate etapele realizării Planului Urbanistic General, atât din punct de vedere tehnic cât și financiar. Totodată, au fost analizate și principalele probleme apărute în procesul de derulare a contractului, se precizează în comunicatul PMB.

”E necesar să menţinem un ritm de lucru susţinut, astfel încât să nu mai fim puşi în situaţia unor amânări ale acestui proiect, vital pentru Bucureşti. Am început deja demersurile pentru ca instituţiile cu care colaborăm pe acest proiect să ne furnizeze informaţiei cât mai rapid, în acest sens fiind în curs de elaborare un protocol cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru ca municipalitatea să poată avea o bază de date actualizată, cu toate proprietăţile publice şi private din Bucureşti. Planul Urbanistic General presupune o reglementare urbanistică unitară a oraşului şi creează premisele unei dezvoltări armonioase, sustenabile şi eficiente a Bucureştiului”, a declarat Gabriela Firea, citată în comunicat.

Ce înseamnă PUG?

Planul Urbanistic General (PUG-ul) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor ce compun unitatea teritorial-administrativă de bază. Planurile Urbanistice Generale cuprind analize, reglementări şi regulamentul local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază: suprafeţe din intravilan, cât şi din extravilan.

Contractul are o valoare totală de aproximativ 35.225.000 lei (fără TVA), iar termenul de implementare este 41 de luni de la emiterea primei note de comandă, se adaugă perioada de garanție și asistența tehnică de 12 lui de la semnarea procesului verbal de recepție finală.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV036JDIZ12