Cartierul Tamisa

Preturile apartamentelor de 3 camere din Bucuresti continua sa creasca

Preturile apartamentelor de 3 camere din Bucuresti continua sa creascaPreţurile apartamentelor din blocurile din Bucureşti continuă să crească. La sfârşitul lunii aprilie, valoarea medie a unei locuinţe de 3 camere era de 74.500 de euro, conform analizelor imobiliare.

 

Preţurile apartamentelor din blocurile din Bucureşti au crescut pentru a treia lună consecutivă, după ce s-au majorat cu 100 de euro de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lunii aprilie. Minimul ultimilor ani fusese atins în ianuarie 2014, când apartamentele de 3 camere costau 72.650 de euro. După 4 luni, preţurile s-au majorat cu 2,5%, adică 1.850 de euro.

 

Unde au crescut cel mai mult preţurile în blocurile din Bucureşti

 

Cele mai mari creşteri pentru apartamentele de 3 camere din Bucureşti au fost în blocurile din Titan. În acest cartier costul mediu pentru o locuinţa de 3 camere a urcat până la 64.000 de euro, cu 10.000 de euro mai mult faţă de lunile februarie şi martie!

 

De asemenea, şi apartamentele de 3 camere din blocuri din cartiere precum Militari, Crângaşi sau Dristor s-au scumpit, în timp ce în alte zone ale oraşului, ca Vitan, 13 Septembrie sau Ştefan cel Mare preţurile au fost stabile în ultimele luni.

 

Va reamintim că în zona Bucureşti-Ilfov au fost livrate de-a lungul anului 2013 aproape 5.300 de case şi apartamente noi, mai multe cu 16,5% faţă de anul 2012.

 

Metrul pătrat al apartamentelor de 3 camere din Bucureşti are o valoare medie de 972 de euro. Comparativ cu celelalte oraşe mari din ţară, preţul din Capitală este mai ridicat faţă de Braşov, Cluj, Constanţa, Timişoara sau Iaşi.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV03TWO8I12