Cartierul Tamisa

Locuintele din Londra incep sa se ieftineasca!

Locuintele din Londra incep sa se ieftineasca!Preţurile locuinţelor din Capitală Marii Britanii dau primele semne de ieftinire, după aproape 2 ani de creşteri succesive. Luna septembrie a acestui an a adus o scădere de 0,1% a preţurilor caselor şi apartamentelor din Londra, iar perspective par să fie îmbucurătoare.

 

Piaţa imobiliară din Londra dă semne că s-ar putea stabiliza, după ce luna septembrie a acestui an a adus o reducere de 0,1% a preţurilor locuinţelor, iar perspectivele par a fi pe acelaşi trend, de ieftinire. Cu toate acestea, în celelalte oraşe din Marea Britanie preţurile au continuat să urce uşor.

 

De la mijlocul anului 2013, casele şi apartamentele din Londra s-au scumpit cu peste 20%, ajungând la un preţ mediu de aproape 468.000 de lire sterline. Pentru a stopa acest lucru, băncile au început uşor-uşor să crească dobânzile şi să acorde credite cu mai multă precauţie.

 

În luna august, locuinţele din Ţara Galilor şi Anglia au fost mai scumpe cu circa 1% comparativ cu luna iulie, însă cu peste 8% faţă de luna august a anului 2013.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI