Gabriela Firea propune centre de incinerare pentru deseurile din Bucuresti

21-11-2017 / Blog imobiliar

 Gabriela Firea propune centreÎn Bucureşti ar urma să fie construite mai multe staţii pentru incinerarea deşeurilor, conform primarului Capitalei, Gabriela Firea. Edilul susține că aceasta este o variantă mai potrivită decât cea a unui singur incinerator mare, scriu cei de la News.ro

"La nivelul Primăriei Generale am găsit dorinţa de a se realiza un incinerator de mari dimensiuni, unic pentru Capitală şi zona limitrofă, care ar fi putut să obţină şi fonduri europene. Am discutat, am analizat, ne-am întâlnit cu mai mulţi specialişti în domeniu, inclusiv străini. Am informat-o şi pe doamna viceprim-ministru şi decizia noastră, la nivelul PMB, având în vedere urgentarea procesului de sortare şi colectare, este aceea de a merge pe varianta mai multor astfel de centre, nu doar a unui singur incinerator, care oricum ar fi produs pentru populaţie un anumit disconfort, nu în sensul emanării unor substanţe, care au un miros neplăcut, ci în sensul în care populaţia consideră că nu e atât de bine să ai locuinţa în proximitatea unui astfel de incinerator”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul unei conferințe de specialitate.

O variantă mai bună este construirea mai multor centre de incinerare a deşeurilor, a completat primarul Capitalei.

"Având în vedere şi specificitatea Bucureştiului, cred că ideal ar fi să avem mai multe astfel de staţii, şi de sortare, şi de cogenerare, pentru a acoperi măcar jumătate, dacă nu toate sectoarele Capitalei. Acest fapt este agreat, chiar încurajat, şi de către primarii de sector, care îşi doresc să se implice, să investească prin bugetele locale pe care le au la dispoziţie”, a declarat Gabriela Firea.

Contactat de News.ro, auditorul de mediu Eugen Cincu susține că această soluție este foarte poluantă.

”Dacă mai băgăm şi deşeuri în ciuperca de praf pe care o are Capitala, este nenorocire”, a declarat Eugen Cincu.

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.