Cartierul Tamisa

Dezvoltatorul imobiliar Adama si-a schimbat seful

Dezvoltatorul imobiliar Adama si-a schimbat sefulDezvoltatorul imobiliar Adama, unul dintre cei mai activi investitori din sud-estul Europei, şi-a schimbat şeful. În locul lui Andreas Holler, care a ocupat fotoliul de director executiv din noiembrie 2011, a fost numit Laszlo Csiki.

 

Cine este noul director al dezvoltatorului imobiliar Adama

 

Laszlo Csiki a fost, din noiembrie 2011, unul dintre directorii groupului Metro. În ultimii 15 ani, acesta a avut responsabilităţi regionale şi operaţionale ca managing director pentru Metro Group Retail Real Estate Romania, dar şi ca director regional pe Europa Centrală şi de Est.

 

Andreas Holler a fost numit membru în consiliul de administraţie Buwog Group

 

Andreas Holler, fostul director executiv Adama, a primit o funcţie nouă în consiliul de administraţie al Buwog Group, un dezvoltator de apartamente noi din Austria, membru al Immofinanz, gigantul care deţine şi Adama.

 

Buwog este liderul pieţei rezidenţiale private din Austria, cu peste 35.500 de apartamente construite în această ţară şi în Germania.

 

Andreas Holler a contribuit la succesul de care se bucură dezvoltatorul imobiliar Adama şi în România, construind în ultimii 2 ani sute de apartamente noi în ansamblurile rezidenţiale din Bucureşti, Edenia Titan şi Evocasa Optima şi în complexul din Iaşi, Copou Bellevue.

 

Despre Adama şi Immofinanz

 

Adama este un dezvoltator imobiliar activ în România, Turcia, Ucraina şi Moldova. Până în prezent, acesta a construit mai bine de 1.800 de locuinţe în România şi câteva zeci de mii de metri pătraţi de spaţii de birouri şi spaţii comerciale.

 

Grupul austriac Immofinanz este unul dintre cele mai cunoscute branduri din imobiliare, la nivel european. Cele 88 de proprietăţi pe care le deţine în România (în mare parte clădiri de birouri şi spaţii comerciale) au o valoare estimată la aproape 1 miliard de euro.

 

Sursa foto: romania-insider.ro

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV092HB9A12