Cartierul Tamisa

Crestere pe piata tranzactiilor imobiliare

Crestere pe piata tranzactiilor imobiliarePiața tranzacțiilor imobiliare autohtone a crescut cu 80% în primele șase luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut. Totalul investițiilor în primul semestru al anului a ajuns la 340 de milioane de euro, arată datele transmise de firma de consultanță imobiliară JLL.

Pe primul loc în topul tranzacțiilor imobiliare se află Bucureștiul cu 48% din total, iar pe locul doi este Sibiul cu 28%. Cum s-au împărțit procentele în funcție de segmentul imobiliar? 45% din volumul tranzacțiilor au mers către retail, 38% către clădirile de birouri, iar 17% către sectorul industrial. De reținut este faptul că 8% din volumul tranzacțiilor este reprezentat de preluarea unei clădiri de birouri de către insituția financiară care a finanțiat proiectul.

Achiziția Sibiu Shopping City de NEPI în valoare de 100 milioane de euro a fost cea mai mare tranzacție înregistrată în primul semestru al anului 2016.

Care au fost cei mai mari cumpărători? NEPI a cheltuit 124 de milioane de euro, iar GTC aproximativ 80 de milioane de euro, fiecare înregistrând două tranzacții, conform firmei de consultanță imobiliară JLL.

Mai mult decât atât, lucrările de construcţii și-au menținut ritmul de creștere și în luna iunie a acestui an, cu un procent de 5,6% mai mult faţă de aceeaşi lună din 2015, se arată în datele publicate de Institutul Național de Statistică. Dacă se iau în calcul toate cele șase luni de la începutul anului, construcțiile au avansat cu un procent de 5,3% față de aceeași perioadă din anul trecut.Clădirile rezidențiale au obținut un avans de 13,3%, iar construcţiile inginerești de 7,2%, față de luna iunie a anului trecut. Pe de altă parte, lucrările la clădirile care nu sunt de tip rezidențial, au scăzut cu 1,3% față de luna iunie din 2015.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI